Președintele american Donald Trump a anunțat joi seara ruperea tuturor negocierilor comerciale cu Canada, acuzând autoritățile canadiene că au utilizat în mod „fraudulos” imaginea fostului președinte Ronald Reagan într-o campanie publicitară împotriva majorării tarifelor vamale dintre cele două țări, informează AFP și dp, citate de Agerpres.
„Fundația Ronald Reagan tocmai a anunțat că Canada a utilizat o publicitate FALSĂ, în care Reagan se exprimă negativ asupra tarifelor vamale”, a declarat Trump pe rețeaua sa socială Truth Social, susținând că guvernul canadian este responsabil de această campanie.
Trump face referire la o campanie publicitară finanțată de provincia canadiană Ontario, cu circa 75 de milioane de dolari, în scopul de a convinge alegătorii republicani americani, potrivit mai multor media.
Însă Donald Trump acuză autoritățile canadiene că ‘au acționat astfel doar pentru a influența decizia Curții Supreme a SUA și alte tribunale’, unde este contestată legalitatea decretelor președintelui american ce au declanșat această majorare a tarifelor vamale.
‘Dat fiind comportamentul lor scandalos, TOATE NEGOCIERILE COMERCIALE CU CANADA SUNT PRIN PREZENTA RUPTE’, a anunțat Trump pe rețeaua sa socială Truth Social.
‘TARIFELE VAMALE SUNT FOARTE IMPORTANTE PENTRU SECURITATEA NAȚIONALÃ ȘI ECONOMIA SUA’, a justificat președintele american.
Premierul provinciei canadiene Ontario Doug Ford a anunțat campania mai devreme în luna octombrie, când a spus că provincia canadiană va cheltui 75 milioane de dolari canadieni (53,5 milioane de dolari americani) pentru a difuza reclame în SUA cu fragmente din discursul susținut la radio de Ronald Reagan în 1987, în care sunt evidențiate capcanele tarifelor vamale.
Mai devreme săptămâna aceasta, Ford le-a declarat reporterilor că ‘a aflat că președintele (american Donald Trump) a auzit publicitatea noastră’. ‘Sunt sigur că el nu a fost prea fericit’, a adăugat el.
‘Este adevărat, pentru că aceste declarații au fost făcute de cel mai bun președinte pe care l-au avut vreodată SUA, Ronald Reagan’, a subliniat Ford.
Reagan, care a fost președinte al SUA din 1981 până în 1989 și a murit în 2004, este foarte apreciat în cadrul Partidului Republican al lui Trump.
Publicitatea, care a fost difuzată prima dată în SUA la mijlocul lui octombrie, începe cu Reagan spunând: ‘Când cineva zice ‘haideți să impunem tarife asupra importurilor străine’, pare că face un lucru patriotic, protejând produsele și locurile de muncă americane. Și uneori, pentru o scurtă perioadă de timp, acest lucru funcționează. Însă doar pentru o scurtă perioadă de timp’.
‘Însă pe o perioadă lungă, astfel de bariere vamale lovesc fiecare american, lucrător sau consumator’, continuă fostul președinte american. ‘Tarifele mari duc inevitabil la represalii din partea țărilor străine și la declanșarea unor războaie comerciale feroce. Și atunci se întâmplă ce este mai rău. Piețele scad și se prăbușesc, businessul și industriile se închid și milioane de oameni își pierd locurile de muncă’, subliniază Ronald Reagan în discursul său din 1987.
Cu mai puțin de două ore înainte de postarea lui Donald Trump, Fundația Ronald Reagan a declarat pe rețeaua socială X că această campanie canadiană a folosit ‘de o manieră selectivă extrase audio și video’ dintr-un discurs radiofonic asupra comerțului, discurs susținut de fostul președinte republican în aprilie 1987.
Fundația a subliniat că publicitatea ‘deformează’ afirmațiile lui Ronald Reagan și a adăugat că ea examinează ‘opțiunile juridice în acest dosar’.
‘Publicitatea distorsionează discursul de la radio al președintelui și guvernul provinciei Ontario nu a cerut și nu a primit permisiunea de a folosi și edita declarațiile’, a continuat fundația, postând de asemenea un link către întregul discurs.
În discursul complet, care durează cinci minute comparativ cu cele 60 de secunde din publicitate, Reagan explică de ce a decis să impună tarife ‘asupra unor produse japoneze ca răspuns la incapacitatea Japoniei de a pune în aplicare acordul comercial semnat cu noi asupra dispozitivelor electronice numite semiconductori’.
Înainte de această situație neprevăzută, un acord comercial între Ottawa și Washington asupra oțelului, aluminiului și energiei părea că poate fi încheiat, scrie Globe and Mail, cu referire la întrevederea ce urmează să aibă loc între premierul canadian Mark Carney și președintele american Donald Trump în cadrul summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), la sfârșitul lunii.
Întrebat marți cu privire la acest subiect, premierul canadian nu a negat, dar nici nu a confirmat iminența acestui posibil acord. ‘Vom vedea’, a declarat el în fața jurnaliștilor. ‘Suntem în negoceri intensive în acest moment’, a adăugat el.
Mark Carney a avut o întrevedere la începutul lui octombrie cu Donald Trump la Casa Albă pentru a încerca să avanseze spre o soluționare a conflictului, însă nu a obținut nicio concesie publică.
Circa 85% dintre schimburile transfrontaliere rămân exceptate de tarife vamale, SUA și Canada fiind în continuare semnatare ale Tratatului de liber-schimb nord-american (ACEUM).
Însă tarifele vamale sectoriale mondiale impuse de Trump, în special asupra oțelului, aluminiului și industriei auto, au lovit puternic Canada, ducând la pierderi de locuri de muncă și punând companii sub presiune
Sursa: Realitatea Financiara





















