Cel mai mare producător de anvelope din lume tocmai a închis o fabrică din Marea Bitanie, iar necesarul de personal pentru a acoperi aceasta decizie va fi angajat în România.

Producătorul francez de anvelope Michelin, cu afaceri anuale de aproape 30 de miliarde de euro, aduce un nou avantaj României, hotărând să transfere o serie de posturi de back-office din fabrica emblematică din Stoke-on-Trent, Marea Britanie, către filiala de pe piața românească. Decizia vine în contextul în care Michelin își optimizează costurile pe piețele europene, în special în Regatul Unit.

După ce a anunțat în primăvară închiderea fabricii de camioane grele din Olsztyn, Polonia, și mutarea unei părți din producție în România, Michelin va transfera acum și circa 60 de posturi de back-office din Marea Britanie în Europa de Est, dintre care 22 în România, la București, și 39 în Polonia, la Varșovia, până în septembrie 2025. Această mutare va genera automat concedieri în Marea Britanie, unde Michelin UK are în prezent 720 de angajați.

Reprezentanții companiei au declarat că, în contextul piețelor europene extrem de competitive, Michelin este constant nevoită să își ajusteze structurile de costuri pentru a menține o rentabilitate durabilă în Regatul Unit și Irlanda. „Consultările vor începe acum pentru a reduce sau preveni concedierile, iar bunăstarea angajaților va fi o parte fundamentală a acestui proces”, se arată într-un comunicat al companiei.

În România, Michelin a raportat în 2023 de afaceri de peste 5,36 miliarde de lei, în creștere cu 3% față de 2022, aceasta fiind cea mai mare cifră din istoria companiei. Totuși, producătorul a înregistrat o pierdere de 77 de milioane de lei, după un profit de 120 de milioane de lei în anul anterior. Michelin are peste 4.911 de angajați în România, unde operează trei fabrici și un centru de servicii partajate.

România joacă un rol strategic în planurile de expansiune ale Michelin, fiind centru regional pentru operațiunile comerciale ale grupului în Europa Centrală și de Sud-Est, precum și sediul de coordonare al regiunii Europa Centrală, care include 20 de țări.

Articolul precedentPremieră la Bursa. Indicele BET are două noi companii la tranzacționare: Antibiotice şi Premier Energy
Articolul următorEconomia gâfâie: a crescut numărul firmelor care pune lacătul pe ușă