Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, susține că există o înțelegere între bănci, dar nu de tip cartelar, iar ROBORUL nu poate fi manipulat.

„Nu se poate să se stabilească o dobândă pe piața interbancară decât între bănci, pentru că ele participă la această finanțare. Deci ROBOR este o dobândă stabilită între bănci. Singura întrebare este următoarea: există riscul ca ROBOR, ca dobândă, să fie de tip cartelar? Și vă spunem – Nu! Acesta este răspunsul. Cu alte cuvinte, la întrebarea – a fost manipulat ROBOR? Categoric nu! În Europa am constatat că este”, a mai spus Isărescu.

ROBOR-ul se plimbă doar între 1,5% și 3,5%, deoarece rata de politică monetară este de 2,5%, iar coridorul simetric este de plus/minus 1% față de aceasta, a subliniat Guvernatorul BNR.

„Dacă se plimbă mai sus sau mai jos, (…) se oprește orice tendință de cartelizare și se absoarbe tendința de lichiditate în exces”, a adăugat Isărescu.

Articolul precedentProiectul de buget al Consiliului Concurenței, aprobat de Comisii
Articolul următorBugetul MTS – raport favorabil în comisiile de buget-finanţe