Parteneriat Google – Orange de 350 de milioane de euro pentru startup-uri

Google a încheiat un parteneriat cu compania de telecomunicații Orange, prin intermediul fondului său de investiții corporative, pentru a investi în startup-uri în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Orange a declarat, joi, că fondul său investiții de tip venture capital, în valoare de 350 milioane de euro, denumit Orange Digital Ventures, va lua în calcul în comun cu Google oportunitățile de investiții în domenii cum ar fi conectivitatea în rețea, securitatea informatică, servicii de cloud, inteligență artificială și tehnologie financiară.

Acesta a adăugat că parteneriatul cu Google ar putea duce la sinergii potențiale și parteneriate comerciale între cele două companii.

„Este prima dată când Google a semnat un astfel de acord, nu numai cu un fond corporativ, ci cu un fond de risc”, a declarat Yann Kandelman, șef de investiții și dezvoltare la Orange Digital Ventures.

Kandelman a adăugat că parteneriatul are un sens aparte deoarece orientarea Orange asupra telecomunicațiilor și concentrarea Google pe firmele de tehnologie sunt activități interdependente.

„Ambele domenii de activitate sunt strâns legate între ele”, a spus el. „Toate afacerile companiei Google necesită conectarea online și, în același mod, serviciile tradiționale de telecomunicații au devenit din ce în ce mai orientate către cloud”.

„Ecosistemul Orange este în concordanță cu know-how-ul Google și cu capacitatea noastră de a accelera creșterea startup-urilor”, a declarat Carlo d’Asaro Biondo, președintele Google Partnerships.

„Acest parteneriat este o modalitate de a spori contribuția noastră colectivă la inovare în această regiune”, a mai adăugat Biondo.

Fondurile de tip venture sunt entități financiare care își asumă riscul de a finanța startup-uri riscante, în ideea că o parte dintre firmele pe care le susțin vor avea succes. Ele sunt înființate, de regulă, provin, de regulă, de investitori, bănci de investiții și alte instituții financiare. Cu toate acestea, ele nu au întotdeauna doar o formă monetară, sprijinul putând fi acordat și sub formă de expertiză tehnică sau managerială.

Articolul precedentDin această noapte produsele din UE vor patrunde mai greu în USA. Oțelul și Aluminiul sunt taxate extra
Articolul următorSeceta pe piața forței de muncă în agricultură face ravagii

Comments are closed.