Șefia ASF a fost decisă: Leonardo Badea, ales pentru al doilea mandat

Comisiile reunite pentru buget şi politică economică au ales, marți, în ședința comună, noul șef al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Leonardo Badea, actualul preşedinte al ASF a fost votat pentru un al doilea mandat la şefia instituţiei, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Au fost exprimate 39 de voturi pentru, 21 împotrivă şi o abţinere, potrivit surselor citate. Astfel, propunerea adoptată marţi de comisiile parlamentare de specialitate urmeasă să fie votată în plenul reunit, de miercuri, al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

La începutul şedinţei de marţi, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Constantin Budăi, a declarat, la începutul audierilor, că din cei 34 de candidaţi, doi și-au retras în scris candidatura, respectiv Mititelu Sorin şi Rangu Călin. Ultimii doi se înscriseră în perioada scursă de la termenul inițial de depunere a candidaturilor care viza desemnarea conducerii ASF înainte de încheierea, pe 5 noiembrie, a mandatelor actualei conduceri.

Candidaţii care şi-au depus candidatura pentru ocuparea unor funcţii în cadrul Consiliului ASF sunt: Badea Leonardo, Micu Andrei, Simionescu Adrian, Ştefan Viorel, Toia Radu, Ursache Mircea, Bota Marius Sorin, Dascălu Elena, Ştefan Armeanu, Mancă Cătălin, Marcu Gheorghe, Micu Andrei Rãzvan, Mitroi Adrian, Oancea Mircea, Roşu Cristian, Sava Claudiu, Socol Laura, Stamatian Andrei, Vorniceanu Marius, Wlassopol Ovidiu, Baranga Laurenþiu, Belloiu Ştefan, Birtalan Joszef, Bolchi Florin, Coca Constantinescu Gheorghe, Constantinoiu Vincenţiu, Crăciunică Gabriela, Giurescu Ion, Grădinescu Gabriel, Iacob Alin, Isar Alexandru şi Diab Camelia.

Candidaturile pentru ASF ar fi trebuit să se desfăşoare săptămâna trecută. Liderul .PSD, Liviu Dragnea, a precizat, marţi dimineaţa, că audierile pentru şefia ASF au fost amânate, după ce, cu o seară în urmă, a spus că liderii partidului au ridicat o „problemă umană”, respectiv că lui Leonardo Badea i s-a fost promis că va primi un nou mandat în fruntea instituţiei.

„Eu aseară le-am spus colegilor că îl susţin pe Viorel Ştefan. Azi colegii mei au ridicat o problemă umană, în sensul că lui Badea i s-a cerut să-şi depună candidatura pentru ASF, anul trecut, renunţând la funcţia de parlamentar, dându-i-se asigurări pentru un nou mandat. Vom mai avea o discuţie mâine dimineaţă, dar într-adevăr e o situaţie delicată”, a declarat, luni, la Parlament, liderul PSD Liviu Dragnea.

Articolul precedentVânzările de mașini noi, în creștere cu 30%. Vezi topul mărcilor
Articolul următorBNR: Șomajul scăzut, presiunile salariale și emigrația masivă, obstacol în creșterea PIB

Comments are closed.