Președintele INACO(Inițiativa pentru Competitivitate) Andreea Paul enumeră, într-o analiză, cele zece tendințe economice globale care merită urmărite în anul 2019.
Iată care sunt acestea:
- Economia globală își încetinește ritmul de creștere la 3,1% în anul 2019. Estimări chiar mai optimiste rămân semnificativ sub pragul de 4%. Piețele dezvoltate precum SUA cresc cu 3,2%, UE cu 1,9%, iar Japonia cu 0.9%, dar China crește cu 3,8%, iar India cu 6,8%. Pentru România, Comisia Europeană estimează o creștere economică de 3,8% (FMI o proiectează la doar 3,4%), peste media mondială, inflație de 3,5% și o rată a șomajului de 4,2% pentru anul 2019.
- Tensiunile comerciale globale se întețesc pe fondul escaladării amenințărilor reciproce tarifare, declanșate de politica și mesajele administrației Trump. Companiile producătoare americane vor migra dinspre China spre economiile cu care SUA a încheiat acorduri de comerț liber, precum Mexic, dar și în alte economii asiatice: India, Tailanda sau Malaysia.
- România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene într-un moment tensionat, în care liderii Germaniei, Franței și Marii Britanii pierd din susținerea populară, cu crize bugetare în Italia și iminența amânării Brexitului, cu alegeri europarlamentare care deschid supapa euroscepticismului populist care alimentează instabilitatea politică, financiară și comercială europeană.
- Tehnologia anului 2019 va fi 5G. Ea va îmbunătăți distribuția globală, comerțul electronic și relațiile cu clienții de peste 10 ori. Marile economii ale lumii se înghesuie să ocupe primul loc în domeniu. Atenția cade pe internetul tuturor lucrurilor și inteligența artificială, care mobilizează cele mai mari fonduri de investiții. Aplicațiile mobile și companiile tradiționale de social media, precum Facebook, pierd teren și sunt chemate să se reseteze pe noi platforme investiționale.
- În anul 2019, estimările arată că pentru prima dată în istoria omenirii, peste jumătate din populația globală va fi conectată la internet (50,8%). Traficul pe internet crește la 158 de exabiți (1018biți) în anul 2019, iar telefoanele mobile vor depăși curând traficul de pe calculatoare, probabil mai repede de anul 2022. Atacurile cibernetice escaladează, iar protecția datelor personale declanșate de GDPR-ul european se extinde la nivel global.
- Costurile cu forța de muncă cresc în marea majoritate a economiilor dezvoltate, sub presiunea majorării salariilor minime și a alegerilor electorale. Inflația și ratele dobânzilor vor crește.
- Gazul natural va fi resursa anului 2019, în timp ce prețul internațional al petrolului se stabilizează în jurul a 70 de dolari barilul. Volumele consumate de gaz cresc, iar costurile cu energia devin mai predictibile. Cel mai mare parc solar din lume își încheie anul acesta construcția în Egipt.
- Mașinile electrice vândute vor bate un nou prag – record mondial – de 5 milioane de bucăți în anul 2019, cu China ca lider incontestabil în achiziții și investiții în domeniu.
- Companiile globale caută să avanseze mai multe femei în conducerea lor, pornind de la convingerea că egalitatea de gen în board-urile proprii aduce investiții mai sigure în calea riscurilor și furtunilor economice care se apropie, indiferent de natura lor tehnologică, socio-populistă sau economică.
- Economia globală tradițională capitalistă se schimbă radical spre high-tech și apar generațiile hibride. Schimbarea spre o nouă ordine mondială va fi dictată și de alegerile din anul 2019. Democrațiile a 3,2 milioane de locuitori ai planetei vor spune clar în acest an care sunt ideologiile politice câștigătoare și cum se va reseta lumea geopolitică și geoeconomică. Cetățenii a 62 de țări ale lumii sunt chemate la urne în 2019 ca să aleagă următoarea generație de lideri. Asta înseamnă circa două cincimi din populația globală sau mai mult de jumătate dacă excludem China. Alegerile pentru Parlamentul European sunt mult mai importante pentru noi și democrația noastră decât o arată dezbaterile publice de la noi.