Ministerul Finanțelor va modifica în curând noțiunea de jurisdicție necooperantă din legea fiscală. Anunțul vine după ce, prin includerea Turciei în această categorie, de la 1 ianuarie 2021, au fost puse în pericol relațiile comerciale bilaterale. Concret, din Codul Fiscal va fi eliminată prevederea conform căreia statele incluse în anexa II (din care face parte Turcia, dar și Australia) vor fi considerate drept jurisdicții necooperante în scopuri fiscale și, ca urmare, TOATE CHELTUIELILE AFERENTE UNEI TRANZACȚII CU PERSOANE JURIDICE DEVIN NEDEDUSCTIBILE la calculul impozitului pe profit.
"În contextul raportării aranjamentelor transfrontaliere conform Directivei UE 2018/822 (cunoscută sub numele de DAC 6), prin noțiunea de jurisdicții necooperante se face referire doar la țările din anexa I a Listei UE privind jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, a informat Ministerul Finanțelor, într-un comunicat de presă.
În anexa II, cea care a stârnit confuzie în rândul firmelor și oamenilor de afaceri, se află Turcia, unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali extra-comunitari ai României, dar și Australia.
La momentul actual, ca urmare a modificării din Codul fiscal, orice cheltuială rezultată din tranzacții cu o entitate din cele două state este considerată nedeductibilă, potrivit avocatnet.ro.
În baza informațiilor disponibile până acum, niciun alt stat UE nu a adoptat măsuri similare împotriva jurisdicțiilor incluse în anexa II din Lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.