Piețe externe· 2 min citire

CE: Doar 3% dintre cetățenii UE locuiesc și muncesc în alt stat, decât cel natal

European Union Flags

European Union Flags

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 22 nov. 2018, 15:13

Numărul cetățenilor UE care locuiesc și muncesc în alt stat membru decât cel de origine, s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la 17 milioane, dintre care 9,5 milioane sunt activi economic.

În afară de aceștia, două milioane de cetățeni muncesc în altă țară decât cea în care locuiesc făcând zilnic naveta, arată un raport referitor la piața uunică realizat de Comisia Europeană. Raportul arată și că nouă milioane de cetățeni UE au participat la un program de schimb Erasmus de la lansarea acestuia, în 1987.

În ciuda acestor creșteri, Comisia avertizează că „cifrele rămân mici pentru un continent cu peste 512 milioane de locuitori”. Un motiv pentru creșterea limitată oferită în raport este că efectele pozitive ale pieței unice nu sunt „împărțite egal și nu toți cetățenii se află într-o poziție pentru a profita de aceste libertăți”.

Raportul informează că în jur de o treime dintre cele 67 de propuneri privind piața unică din acest mandat au fost aprobate de legislatori. Printre acestea, încă sunt dezbătute schema pentru asigurările europene, obligațiunile UE și alte măsuri care au ca scop consolidarea uniunii monetare.

Raportul este un exercițiu al Comisiei pentru a mobiliza statele membre să își îmbunătățească metodele de implementare a regulilor comune.

„Ne confruntăm prea des cu o situație în care consensul privind nevoia de a consolida piața unică nu se regăsește și într-o disponibilitate politică de a lua măsuri concrete, propuse de Comisie”, se arată în document.

Din această cauză, Comisia „face apel către Consiliul European pentru a se asigura că lucrează îndeaproape cu Parlamentul European pentru a adopta până la sfârșitul lui martie 2019 inițiativele legislative din strategia pentru piața unică, piața unică digitală și uniunea piețelor de capital și uniunea bancară”.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piețe externe