UiPath, primul unicorn românesc, condus de Daniel Dineș, a reușit marți să vândă la Bursa de la New York acțiuni în valoare de 1,34 miliarde de dolari, peste intervalul de preț țintit când a fost lansată oferta publice inițiale.
Acțiunile UiPath sunt programate să intre miercuri la tranzacționare la New York Stock Exchange sub simbolul "PATH", potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Luni, UiPath informa că și-a majorat intervalul de preț vizat cu prilejul IPO-ului până la un unul cuprins între 52 și 54 de dolari pe acțiune, de la unul cuprins între 43 și 50 de dolari anterior. Din acțiunile vândute, 9,4 milioane au venit de la UiPath și aproximativ 14,5 milioane de la investitorii actuali.
Înființată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver, de către Daniel Dines și Marius Tîrcă și redenumită UiPath în 2015, compania s-a specializat în dezvoltarea de roboți software care automatizează procesele de lucru din cocompania are printre clienți entități precum CIA, forțele navale ale SUA, McDonald's Corp, Duracell și Swiss Re.
Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienți ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate și finanțe utilizează serviciile companiei pentru a face față unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.
În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari.