Riscă România să fie lovită de o criză a carburanților? Expert în energie: dacă nu se iau urgent măsuri, efectele pot fi devastatoare

Avertismentul a fost făcut în exclusivitate de expertul în energie Dian Popescu, la „Culisele Statului Paralel”
România riscă o criză a carburanților, care ar putea duce la o nouă creștere a prețurilor, pe fondul impasului generat de sancțiunile impuse grupului Lukoil și de bombardarea unor terminale petroliere de la Marea Neagră. Avertismentul a fost făcut în exclusivitate de expertul în energie Dian Popescu, la „Culisele Statului Paralel”. Acesta a atras atenția că dacă guvernanții nu iau rapid măsuri, efectele ar putea fi dramatice.
După ce conducta transcaspică, prin care se alimenta și Rafinăria Petromidia, a fost bombardată de mai multe ori, ceea ce a redus semnificativ cantitățile de țiței care ajung în România. În plus, compania-mamă a Rompetrol a anunțat că cea mai mare rafinărie din țară va intra în revizie la începutul lunii februarie, pentru o perioadă de una până la două luni, potrivit surselor din piață citate de Profit.ro..
„Furtuna perfectă”, avertizează specialiștii, este completată de riscul închiderii rafinăriei Burgas din Bulgaria, deținută tot de Lukoil, de unde România importă cantități de carburanți pentru a-și acoperi necesarul. Dacă aceasta se închide, transferul de petrol brut către România, cu ajutorul tancurilor maritime, ar duce la o creștere a prețului cu aproximativ 10 dolari pe baril, a explicat expertul în energie Dian Popescu.
„Petromidia și Lukoil dețin 60–65% din necesarul de carburant al României. Dacă nu repornesc urgent Lukoil, imaginați-vă că această cantitate va trebui importată, iar cei interesați vor specula situația. Capacitatea de producție a României nu poate acoperi golul, dacă situația nu se rezolvă. De aceea, Ministerul Energiei ar trebui să dea aprobare pentru repornirea de urgență a rafinăriei Lukoil, să ajute Petromidia să importe petrol și să ia decizii politice, pentru că am discutat cu traderi care vorbesc pe termen lung și nu mi-a venit să cred când am auzit că este posibil ca prețul carburanților să crească cu peste 40%.”
În opinia lui Popescu, există o singură soluție rapidă; „Să se acorde facilități pentru importul de petrol brut pe Marea Neagră, pentru Petromidia, în condițiile în care conducta transcaspică nu mai este o variantă sigură. Trebuie discutat la nivel de război ca să nu mai fie bombardate petrolierele care alimentează Petromidia. Dacă nu, o creștere a carburanților ar duce la o nouă explozie a prețurilor în România,” a afirmat Dian Popescu.
Rompetrol ia în calcul închiderea temporară a celei mai mari rafinării, din cauza presiunii taxelor. Decizia ar avea efecte dramatice
Citește și:
- 11:22 - Expert: „Independența energetică a României este un mit. Dacă imporți ca să treci de frig, nu ești independent”
- 07:57 - Situație explozivă la Complexul Energetic Oltenia. Minerii de la carierele care aparțin de CEO, în grevă - VIDEO
- 09:57 - Expert în energie: Voucherul la gaze naturale este o măsură populistă. Statul avea deja soluții legale
- 07:17 - Minerii din bazinul Jilț se tem că vor fi trimiși acasă. Decizia finală nu a fost luată, iar speranțele se leagă de schimbarea lui Bolojan
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










