Uniunea Europeană are ca obiectiv 30 de milioane de mașini electrice până în 2030

Uniunea Europeană are ca obiectiv 30 de milioane de maşini electrice până în 2030
Uniunea Europeană vrea ca până în 2030 pe șoselele sale să circule cel puțin 30 de milioane de vehicule cu emisii zero
Uniunea Europeană vrea ca până în 2030 pe șoselele sale să circule cel puțin 30 de milioane de vehicule cu emisii zero, pentru a reduce consumul de combustibili fosili în țările membre, conform unui proiect consultat de Reuters. În cadrul strategiei care va fi publicată săptămâna viitoare, Comisia Europeană va prezenta măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care vin din sectorul transporturilor.
"Obiectivul UE de a ajunge la un nivel zero al emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050 nu poate fi atins fără introducerea unor măsuri extrem de ambițioase, pentru a reduce dependența sectorului transporturilor de combustibilii fosili". Atingerea obiectivelor climatice ale blocului comunitar necesită "cel puțin" 30 de milioane de vehicule cu emisii zero până în 2030, se arată în document, potrivit Agerpres.
Este un pas major de la cele 1,8 milioane de vehicule electrice și hibride plug-in înmatriculate în Europa la finalul anului trecut. Mașinile hibride nu au emisii zero.
Documentul UE estimează că Europa va avea nevoie de trei milioane de puncte publice de reîncărcare și 1.000 de stații de alimentare cu hidrogen până în 2030 și de aceea vor fi adoptate măsuri care să sprijine finanțarea acestora.
Reprezentanții CE nu au dorit să comenteze în legătură cu proiectul consultat de Reuters.
Și Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a atras atenția că extinderea rețelei de stații de încărcare nu ține pasul cu creșterea puternică a vânzărilor de automobile electrice, iar lipsa infrastructurii de încărcare ar putea afecta vânzările viitoare de vehicule ecologice.
Potrivit datelor ACEA, vânzările de automobile hibride și electrice în Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la 458.915 de unități anul trecut, în creștere cu 110% comparativ cu 2017. Cu toate acestea, în aceeași perioadă, numărul de stații de încărcare a crescut cu 58% până la 200.000.
"Aceasta este o situație posibil foarte periculoasă, deoarece am putea ajunge la un punct în care creșterea vânzărilor de automobile electrice va stagna în cazul în care consumatorii vor ajunge la concluzia că nu sunt suficiente stații de încărcare acolo unde trebuie să călătorească sau că trebuie să stea la cozi mari pentru a avea acces la o stație de încărcare rapidă", a declarat directorul general de la ACEA, Eric-Mark Huitema.
În timp ce vânzările totale de automobile au scăzut în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, vânzările de automobile hibride și electrice au crescut grație noilor standarde mai dure privind emisiile poluante și schemelor naționale de sprijinire a revenirii după pandemie.
ACEA a cerut Comisiei Europene să urgenteze o revizuire a regulilor UE privind infrastructura de încărcare și de asemenea să stabilească ținte obligatorii pentru ca toate statele să construiască mai multe stații de încărcare.
Strategia UE privind transportul ecologic, care ar urma să fie prezentată la finele acestui an, "va miza pe extinderea infrastructurii de încărcare la nivelul UE și pe creșterea numărului de stații de încărcare", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
Executivul european intenționează să utilizeze fondurile UE pentru a ajuta la instalarea unui milion de stații de încărcare publice, de care vor avea nevoie cele 13 milioane de vehicule ecologice care ar urma să circule pe drumurile din Europa în 2025.
Sursa: Realitatea Financiara
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























