Ministerul Agriculturii și Autoritatea de Supraveghere Financiară încearcă să găseascî soluții pentru punerea la punct a unui mecanism funcțional pentru încheierea de polițe de asigurare pentru culturile agricole.
Demersul are loc în contextul în care agricultura este grav afectată, atât de criza economică, dar mai ales de seceta severă. De altfel, Ministerul Agriculturii chiar a notificat asupra situației critice din Agricultură, potrivit secretarului de stat în MADR, George Scarlat.
Mulți dintre producători sunt puși în situația de a nu-și putea recupera pierderile, pentru că foarte puține companii au în portofoliul lor pachete de asigurare pentru agricultori.
În prezent, există un instrument pus la punct de Guvern - Submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor", care a fost lansată în luna mai 2020 și este deschisă până la sfârșitul lunii noiembrie. Aceasta este destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 și culturilor de primăvară pentru campania 2020. iar prin încheierea acestor asigurări, Ministerul Agriculturii, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, acordă o finanțare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor.
Și oficialii ASF au anunțat că săptămâna viitoare va avea o ședință de lucru cu reprezentanții societăților de asigurare privind polițele de asigurare pentru agricultură, pentru a-i pune în temă cu problemele din acest domeniu, potrivit Agerpres.