Actualitate· 5 min citire

Ultima soluție pentru a micșora gaura de la Buget și inflația: titluri de stat pentru populație. Dar costurile?

pensii357lei2763bancnote

pensii357lei2763bancnote

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 5 iun. 2018, 18:41

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de modificare a OUG 64 din 2007 prin care statul român se va împrumuta de la populație prin rețeaua Poștei Române și a instituțiilor de credit. Avantajul investiției în titlurile de stat este că nu au câștiguri impozabile.

Ultima oară când statul s-a împrumutat de la polulație a fost în 2016, când a fost lansată o emisiune de certificate de trezorerie, tranzacționabile pe bursă. Statul a atras atunci 735 milioane lei, deși își propusese sa strângă doar 100 milioane.

În mod evident, beneficiarii acelei emisiuni nu au fost pensionarii, cei cărora li se adresa cu precădere emisiunea, ci jucătorii inițiați de pe bursă. Cum operarea titlurilor presupunea ceva cunoștinte de specialitate bursieră, iar dobânda nu a fost anunțată de la început, ci ulterior datei de subscriere, această emisiune nu a putut să constituie un reper pentru guvernul care a urmat după alegeri.

Potrivit proiectului actual, titlurile de stat destinate populației nu vor mai fi transferabile. Rămân  sub formă dematerializată, emise de Ministerul Finanțelor Publice prin subscripție publică și nu pot fi răscumpărate înainte de scadență.

Este o revenire la perioada în care titlurile de stat se distribuiau prin unități bancare (ulterior s-a mers strict pe unitățile Trezorerei statului). Acum însă statul are nevoie de mulți bani și implicit de o rețea mult mai extinsă de distribuție.

Potrivit unei estimări realitateafinanciara.net, nivelul se va situa în jurul a 1 miliard de lei, statul pune o presiune si pe sistemul bancar de a urca dobânzile la depozite. Este și o altă modalitate de a restrânge banii în circulație și favorizarea economisirii dar într-un mod în care să alimenteze o piață bancară confruntată cu exces de lichiditate în condițiile unei creditări relativ scăzute.

Deci, ceea ce face Ministerul Finanțelor în acest moment este sa aplice o metodă de economisire care să aibă un dublu efect: diversificarea metodelor în care se împrumută și suținerea eforturilor de temperare a inflației si presiunii pe curs.

De altfel, BNR se străduiește să mențină o lichiditate scăzută în piața bancară.

Decontarea emisiunilor de titluri de stat destinate populației se va realiza prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română SA și instituțiilor de credit.

Totodată, vor fi selectate instituții care vor furniza servicii de agent fiscal.

"Pentru efectuarea activităților de administrare a fluxurilor financiare aferente obligațiunilor externe, Ministerul Finanțelor Publice poate selecta una sau mai multe instituții care să furnizeze servicii de agent fiscal și plătitor, și de agent de proces, ținând cont de experiența, capacitatea acestora de a desfășura astfel de activități pe diferite piețe, precum și de nivelul costurilor oferite în furnizarea serviciilor", prevede proiectul de act normativ.

De asemenea, vor fi încheiate contracte cu mass-media pe partea de promovare.

Ministerul Finanțelor Publice va fi autorizat să achite comisioane, cheltuieli legate de realizarea de activități de promovare a tranzacției, prin mijloace de comunicare mass-media, și alte costuri aferente lansării emisiunilor de titluri de stat destinate populației din bugetul de stat.

Prospectul de emisiune va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanțelor Publice, se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de web a MFP și va include condițiile de derulare și termenii specifici fiecărei emisiuni, caracteristicile principale ale titlurilor de stat și alte elemente considerate relevante de către emitent.

"Referatul de aprobare a ordinului privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populației poate cuprinde principalele elemente caracteristice ale emisiunilor, cum ar fi: suma anunțată, perioada de subscriere, maturitatea sau structura de maturități, plafonul alocat fiecărei emisiuni, nivelul de dobândă pentru fiecare maturitate propusă și alte elemente considerate relevante de către emitent", menționează proiectul de HG.

"Documentația specifică operațiunilor de răscumpărare anticipată sau preschimbare poate include: Tender Offer Memorandum, contractul dintre emitent și administratorii tranzacției, contractul dintre emitent și agentul de informare, răscumpărare anticipată sau  preschimbare, scrisoarea de notificare a bursei de valori și altele asemenea. Ministerul Finanțelor Publice poate selecta una sau mai multe instituții care să furnizeze servicii de agent de informare, răscumpărare anticipată sau  preschimbare, ținând cont de experiența, capacitatea acestora de a desfășura astfel de activități, precum și de nivelul costurilor oferite în furnizarea serviciilor", se arată în proiect.

Programul emisiunii pe fiecare an va fi anunțat din timp, încă din luna decembrie a anului anterior.

"Contractarea datoriei publice prin emiterea de titluri de stat se realizează ținându-se cont de obiectivele specifice privind dezvoltarea pieței titlurilor de stat, care vor fi incluse în strategia pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale. Astfel, în luna decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanțelor Publice va anunța programul indicativ de emisiuni de titluri de stat pe piața internă și externă pentru anul următor", prevede actul normativ.

"Programul poate fi modificat în cursul anului, în funcție de evoluțiile piețelor financiare și de modificarea necesităților de finanțare. Programul anual se detaliază prin anunțuri trimestriale și prospecte de emisiune emise în cursul anului și poate conține informații cu privire la planul emisiunilor de titluri de stat pentru populație, precum și alte operațiuni cu titluri de stat, cum ar fi operațiuni de răscumpărări în avans (buybacks) sau de preschimbare a titlurilor de stat (exchange) ", mai spune proiectul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate