Daniela Șerban, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, a declarat că a fost realizată o statistică a traficului de mărfuri în Portul Constanța iar aceast a scos la iveală un lucru interesant: Anul trecut, prin Portul Constanța au trecut mai multe mărfuri decât în cel mai bun an al portului, 1989, scrie DCnews.ro
"Am făcut o statistică a traficului în Portul Constanța. Cel mai mare trafic a fost în 1989, unde prin port s-au tranzitat 62,3 milioane de tone de marfă, iar anul trecut am avut 63,3 milioane de tone de marfă. Ceea ce înseamnă că, în ultima perioadă și, după cum vedeți, în ultimii doi ani, traficul prin portul Constanța a crescut semnificativ", a declarat Daniela Șerban.
Totodată, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța a vorbit și despre investițiile care se fac în port atât de către administrație cât și de către operatorii privați de acolo, dar și despre proiectele de infrastructură care se află în curs de execuție dar și cele de care portul are nevoie.