Probleme cu banii de salarii la Inspecția Muncii

orban 101010 salariul minim
Ministrul Muncii Violeta Alexandru iese la rampă după ce mai mulți angajați din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă au primit astăzi salarii mai mici. Ea susține că decizia le aparține, la fel ca și răspunderea.„Voi lua măsuri. Suspend puțin lucrurile atât de necesare pe care lucram. Ca să rezolv crize”, susține Alexandru, dând vina pe guvernarea PSD.„Cum a ajuns Inspecția Muncii fără bani în decembrie și cum se ascunde Șeful ei în loc își asume răspunderea.Primesc o adresă de la Inspecția Muncii: nu mai are bani de salarii pentru salariile din noiembrie care trebuie plătite în această lună! A achitat toate sumele rezultând din decizii ale instanțelor în litigii dintre angajați și IM/ITMuri. Dintr-o dată le-a achitat pe toate, inclusiv pe cele neplătite de peste doi ani. Semnat: inspector-Șef IM, Nicolae Bratu Dantes. Funcționar.Am prezentat situația creată Prim-Ministrului care mi-a cerut să găsesc soluții. Când să prezint soluția, aflu că ITMurile au decis să dea salarii mai mici angajaților. Decizia le aparține fiind ordonatori terțiari de credite. Și răspunderea le aparține.
Una dintre primele măsuri după ce am ajuns în Minister a fost să verific că Ministerul și instituțiile din coordonare, ANPIS, ANOFM, Inspecția Muncii, Casa Națională de Pensii Publice și deconcentratele au resursele necesare până la sfârșitul anului. Da, a fost răspunsul. La rectificare am mai întrebat încă o dată și, ușor – ușor mi s-a spus că era nevoie de bani în plus pentru pensii și ajutoare sociale. Echipa guvernamentală a înțeles și a fost de acord să se suplimenteze sumele din bugetul Ministerului Muncii, deși toți colegii aveau urgențe și nevoi.Ulterior au apărut noutăți, între care bani pentru ajutoarele de încălzire cu lemne, sume care, în mod normal, se prevedeau, cu responsabilitate, în buget, de la începutul anului. Alte nevoi au fost generate de recuperarea termenelor de răspuns prin decizii de recalculare a pensiilor. Am solicitat fondurile necesare și pentru acestea din Fondul de rezervă al Guvernului. Colegii din Cabinet m-au susținut. Am întrebat atunci din nou, mai este vreo instituție care a identificat nevoi suplimentare justificate și care trebuie rezolvate până la sfârșitul anului? Nicio solicitare.Situația de la IM și ITM are aspect de prost management. Inclin sa cred că este mai mult.Cam așa arată lucrurile când vreau să fac treabă. Aproape în fiecare zi la fel.Voi lua măsuri. Suspend puțin lucrurile atât de necesare pe care lucram. Ca să rezolv crize.#dupaguvernarea PSD”, scrie Alexandru pe Facebook.
Citește și:
- 15:12 - PSD, vot în unanimitate pentru retragerea miniștrilor din Guvern. Ilie Bolojan are termen de 72 de ore pentru a demisiona
- 13:47 - Daniel Udrescu: Patologia procesuală în materia evaziunii fiscale. Absorbția penalului de către administrativ și limitele admisibile ale dualității procedurale
- 13:11 - Stabilitate pe piața monetară: ROBOR stagnează în ciuda tensiunilor politice
- 12:55 - Echipele ELCEN efectuează o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor producerii incendiului de la CET Vest
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














