Precizări BNR după angajarea Vioricăi Dăncilă: E unul din consultanții unui departament care se ocupă de trecerea la Euro

Dancila-Isarescu
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanViorica Dăncilă nu e consiliera guvernatorului Mugur Isărescu, ci unul din consultanții din Departamentul Energie Verde, unul din cele 5 care formează Comitetul de trecere la Euro. La Departamentul de Geopolitică va fi adus Ioan Mircea Pașcu, fost vicepreședinte al Parlamentului European, a spus marți pentru HotNews.ro Adrian Vasilescu, consilier de strategie în BNR.
”BNR este preocupată de înaintarea României către zona Euro. În această privință, BNR face eforturi de 12 ani, când am înfințat Comitetul de trecere la Euro. Acum am intrat într-o fază nouă. Va fi nevoie de contacte directe și permanente cu Parlamentul European, cu Comisia Europeană și cu cabinete din zona euro. Pentru aceste întâlniri BNR a organizat 5 departamente care se vor ocupa pregătirea pentru intrarea în zona Euro. Aceste departamente vor fi Departamentul Euro (coordonator), Departamentul Economiei Reale, Departamentul Bănci Centrale, Departamentul Monede Digitale și Departamentul Economie Verde. Pentru toate aceste departamente se fac angajări. Doamnei Dăncilă i-a fost semnat vineri contractul. Dânsa nu e consiliera Guvernatorului ci este consultant în Departamentul Economie Verde. Pentru că finanțările pentru economia verde vor forma o categorie specială în bătălia în intrarea în zona Euro. D-na Dăncilă a fost parlamentar, are blazon de fost premier, a avut relații speciale cu ecologiștii din Parlamentul European. Mai spun ceva: va fi angajat și Ioan Mircea Pașcu, fostul vicepreședinte al Parlamentului European, consultant pentru viitorul Departament de Geopolitică”, a declarat Pașcu, potrivit sursei citate.
Citește și:
- 20:52 - Negocieri pe genunchi la Bruxelles: Guvernul încearcă să recupereze cele 4,9 miliarde de euro din PNRR
- 19:16 - Dacia Striker, surprinsă în teste de șosea pe Autostrada Pitești - Curtea de Argeș | FOTO/VIDEO
- 18:07 - Românii pierd 900 de lei din salariul mediu din cauza inflației. Noile date, cum s-a modificat valoarea banilor în ultimii doi ani
- 16:22 - Curs valutar joi, 14 mai. Euro ajunge la 5,20 lei după recordurile de săptămâna trecută
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














