Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, a declarat într-o conferință de presă susținută joi, la finalul mandatului său de patru ani, că speră ca modificările legilor justiției să ajute și nu să împiedice anchetele comune întreprinse de România și Marea Britanie.
În cei patru ani de mandat, a spus Paul Brummell, „am văzut progrese foarte importante în toate domeniile de colaborare româno-britanică”.
El a punctat că una dintre ramurile economice care a avansat a fost comerțul, depășind în 2017 cifra de 4 miliarde de euro. Exporturile britanice în România au crescut cu aproximativ 10%, a mai subliniat Brummell. „Ne dorim evident ca acest trend să continue și după Brexit”, scrie News.ro.
El a amintit și de investițiile britanice în sectoare precum comunicațiile și IT, care a cunoscut cea mai mare creștere a investițiilor din ultimul an, și care se bazează pe resurse umane foarte bine pregătite.
„Investitorii vor ca țara în care investesc să fie una stabilă, fără corupție. Investitiile sunt în creștere, dar putem face mai mult”.
Brummell a subliniat și că, în ultimii doi ani, colaborarea privind apărarea și securitatea a înregistrat un punct culminant, când au avut loc cele mai ample operațiuni bilaterale.
Legat de cooperarea internațională în domeniul juridic privind traficul de persoane, Brummell a afirmat: „Sperăm ca modificările justiției să ajute și nu să împiedice aceste anchete (...) Este un moment foarte important în ceea ce privește statul de drept pentru România”.
Sistemul juridic românesc și cel britanic sunt „dificil de comparat”, a mai afirmat el. „Este mai bine ca cetățenii români să ia o decizie. În trecut, în Marea Britanie, în majoritatea cazurilor, politicienii condamnați penal au demisionat”.
Ambasadorul Marii Britanii va părăsi Bucureștiul la finalul săptămânii viitoare.