Actualitate· 3 min citire

Ministrul Finanțelor, tras la răspundere pentru deficitul uriaș - Adrian Câciu, vizat de remaniere

Ministrul Finanțelor, tras la răspundere pentru deficitul uriaș - Adrian Câciu, vizat de remaniere

Ministrul Finanțelor, tras la răspundere pentru deficitul uriaș - Adrian Câciu, vizat de remaniere

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 8 mar. 2023, 08:53

Reforma pensiilor tensionează și situația din țară

Reforma pensiilor tensionează și situația din țară. Continuă seria miniștrilor PSD trași la răspundere! După Marius Budăi, este rândul ministrului de Finanțe, Adrian Câciu. El ajunge astăzi în plenul Senatului la Ora Guvernului pentru a da explicații pentru deficitul bugetar record al României.

Doar în prima lună a anului, țara noastră a înregistrat un deficit bugetar fără precedent, de peste 4 miliarde de lei. Situația disperată a dus și la o explozie a datoriei externe. În prima lună din an, România a împrumutat la dobânzi uriașe două miliarde de euro și patru miliarde de dolari. Ministrul trebuie să vină inclusiv cu o soluție pentru această problemă. Potrivit unor surse, Adrian Câciu ar putea fi vizat de o remaniere din partea PSD.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, participă miercuri, de la 11,30, în plenul Senatului, la dezbaterea "Ora Guvernului", ca urmare a invitației adresate la propunerea grupului senatorial al USR.

Ministrul Câciu a confirmat Senatului, printr-o adresă trimisă pe 3 martie, participarea la dezbaterea din plen privind "modalitățile de finanțare a deficitului bugetar pentru anul 2023".

"E un lucru care ne bucură pentru că de fiecare dată prezența unui ministru în Senat lămurește teme de pe agenda publică și considerăm că genul acesta de dezbatere nu poate fi decât benefică pentru societatea românească", a spus, luni, președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Pe 27 februarie, data trimiterii invitației, USR menționa că deficitul bugetar al României a atins "niveluri record", iar costurile de finanțare sunt unele dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat al USR transmis la acea dată AGERPRES, "ministrul Finanțelor trebuie să clarifice care sunt companiile cărora li se va aplica "taxa de solidaritate" și dacă nu cumva aceasta este pur și simplu o taxă de solidaritate cu cei cu pensii speciale".

"Ministrul Câciu trebuie să ne explice de ce crește deficitul bugetar și de ce, în loc să reducă din cheltuieli și să adopte măsuri care să stimuleze economia, Guvernul adoptă măsuri care supraimpozitează munca și cresc taxele pentru cei care produc. Și eliminarea unor facilități fiscale, așa cum preconizează ministerul să facă, tot creșteri de taxe sunt. Ministrul Câciu ar trebui să se gândească la felul în care se reduc costurile cu specialii și cu sinecurile de partid pe care le inventează în fiecare zi Guvernul", a afirmat, în comunicat, liderul senatorilor USR, Radu Mihail.

MINIȘTRII PSD CARE AR PUTEA FI REMANIAȚI

Marius Budăi, ministrul Muncii
Florin Spătaru, ministrul Economiei
Adrian Câciu, ministrul Finanțelor
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor
Gabriela Firea, ministrul Familiei

MINIȘTRII PNL CARE AR PUTEA FI REMANIAȚI

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării
Lucian Bode, ministrul de Interne
Virgil Popescu, ministrul Energiei
Daniel Cadariu, ministrul Turismului
Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției

SURSA: Realitatea PLUS 



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate