Actualitate· 4 min citire

Marcel Boloș: Există timp suficient pentru ca forma finală a legii pensiilor speciale să fie în acord cu conținutul jalonului din PNRR

Marcel Boloş: Există timp suficient pentru ca forma finală a legii pensiilor speciale să fie în acord cu conţinutul jalonului din PNRR

Marcel Boloş: Există timp suficient pentru ca forma finală a legii pensiilor speciale să fie în acord cu conţinutul jalonului din PNRR

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 10 mar. 2023, 15:31

Există timp suficient pentru ca forma finală a legii pensiilor speciale să fie în acord cu conținutul jalonului din PNRR, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Există timp suficient pentru ca forma finală a legii pensiilor speciale să fie în acord cu conținutul jalonului din PNRR, a declarat vineri la RFI ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

El precizează că în cazul pensiilor militare, ”dacă va fi cazul, probabil împreună cu experții Băncii Mondiale, se va găsi o formulă pentru ca să facem dovada cerinței de contributivitate”.

”Aveam acest termen până la sfârșitul anului trecut (pentru legea pensiilor speciale-n.r.), dar așa cum domnul prim-ministru a dispus în ședința de Guvern de ieri, pentru cererea de plată numărul 3, termenul de depunere a ei este sfârșitul semestrului I al anului 2023. Deci în consecință, până la acest termen, România trebuie să rezolve problema și să adopte legea privind pensiile speciale, dar și alte două jaloane relevante, cum ar fi guvernanța corporațiilor de stat sau chiar trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari și Turceni”, a spus ministrul. 

Întrebat dacă termenul pentru legea pensiilor speciale ar fi luna iunie, Marcel Boloș a confirmat.

”Suntem în luna martie. Indiferent câte discuții vom avea cu reprezentanții Comisiei Europene și după ce depunem cererea de plată numărul 3 este posibil să avem în continuare solicitări de informații suplimentare din partea Comisiei Europene, însă suntem în luna martie și eu sunt convins că până la termenul dispus de către domnul prim-ministru vom găsi formula necesară, încât să avem o formă a legii privind pensiile speciale. Din acest punct de vedere, cred eu că există timp suficient pentru ca forma finală a legii să fie în acord cu conținutul jalonului, respectiv să avem îndeplinite cerințele privind sustenabilitatea și contributivitatea, pentru că acestea sunt cerințe de bază a acestui proiect de lege”, a spus el. 

Ministrul Fondurilor Europene a explicat că ”cerințele din PNRR trebuie să fie validate în prealabil cu Comisia Europeană și dacă mai avem de adăugat la lege sau de completat, prin amendamente la lege, acum putem s-o facem, ca urmare a observațiilor pe care le primim de la Comisie, încât să nu punem în dificultate cererea de plată numărul 3, care este de valoare însemnată pentru bugetul României”.

Boloș a precizat că ”jalonul pe care îl avem în PNRR nu face referire la categoriile de beneficiari privind pensiile speciale”.

”Dacă includem sau nu includem, să zicem, pensiile militarilor, acest lucru trebuie raportat la cerințele de bază cu privire la pensiile speciale, pentru că noi, indiferent dacă includem sau nu pensiile militarilor, noi cerințele de bază privind sustenabilitatea și cele care țin de contributivitate, acestea trebuie să facem dovada pentru jalon în relația cu CE și să le dovedim, cum am precizat, prin discuțiile pe care le avem cu CE”, a mai arătat ministrul. 

”La aceste jaloane, care sunt atât de complexe și cu mare impact din perspectiva reformei și identificarea acestor soluții, care de multe ori poate trebuiesc ajustate în relația cu Comisia Europeană, câtă vreme nu avem implicații financiare, nu ar trebui să fie o problemă pentru ceea ce înseamnă relația cu CE, câtă vreme noi încercăm să apărăm drepturile și încercăm ca să avem în vedere toate categoriile de beneficiari de pensii speciale. Până la urmă, trebuie să ne uităm pentru ce luptă Guvernul României? Pentru ca să apere dreptul unor beneficiari de pensii speciale și din acest punct de vedere, chiar dacă trebuie să modificăm anumite soluții, chiar dacă anumite decizii pot fi asimilate bâlbâielilor sau incoerenței, totuși cred eu că aici trebuie să judecăm astfel de situații, din perspectiva efortului pe care-l face Guvernul la probleme majore, am spus, nu numai pensiile, dar și legea decarbonizării și legea privind guvernanța corporațiilor de stat, reforma energiei, reforma salarizării, reforma fiscală, sunt toate reforme de profunzime pentru statul român și trebuie să ne uităm până la urmă la cauza pentru care luptă Guvernul și ceea ce încearcă să rezolve, pentru ca să nu fie până la urmă un măcel ca rezultat al unei reforme și să nu se întâmple nimic bun pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea României”, a afirmat Marcel Boloș. 



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate