Actualitate· 2 min citire

FMI, avertisment pentru Guvern, România se îndreaptă spre o criză provocată

FMI

FMI

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 7 iun. 2019, 14:12

Specialiștii FMI avertizează guvernul că România este pe marginea prăpastiei, din cauza dezechilibrelor majore, provocate în special din cauza majorării artificiale a veniturilor, peste capacitatea reală a economiei de a le produce. Deficitul de cont curent și cel fiscal s-au adâncit, inflația este în creștere iar dacă politicile nu-și vor putea schimba direcția țara se poate confrunta inclusiv cu o scădere a veniturilor care va afecta în special săracii, avertizează Fondul Monetar Internațional.

Măsuri precum majorarea pensiilor, OUG 114 și programul "Prima Casă" sunt indicate drept factori de dezechilibu.  Potrivit FMI, consolidarea fiscală trebuie însoțită de înăsprirea politicii monetare și o flexibilitate mai mare a cursului de schimb.

„În timp ce veniturile oamenilor au crescut rapid spre un nivel apropiat de cel al țărilor avansate din Uniunea Europeană, creșterea economică bazată pe consum a creat dezechilibre macoeconomice. Presiunea inflaționistă a revenit la suprafață, afectând în mod disproprționat veniturile reale ale oamenilor săraci și subminând competitivitatea”, a afirmat Jaewoo Lee, șeful misiunii Fondului Monetar Internațional în România, citat de Agerpre.

Oficialul FMI a precizat că anul acesta creșterea economică ar putea rămâne în România la circa 4%, deficitul de cont curent va depăși nivelul de 5% din PIB.aewoo Lee la conferința de presă de vineri.

"Creșterea condusă de consum a rămas solidă, majorând veniturile populației spre cele din Europa Occidentală. Totuși, s-au accentuat de asemenea dezechilibrele macroeconomice: deficitul fiscal și cel de cont curent s-au adâncit iar presiunile inflaționiste sunt din nou în creștere. Dacă politicile nu-și vor schimba direcția, progresele în realizarea convergenței se vor diminua, ceea ce va duce la deteriorarea veniturilor reale ale pensionarilor și vor fi afectați semnificativ în special săracii. Un mix de politici mult mai echilibrat este necesar pentru a reduce probabilitatea unei astfel de evoluții: în primul rând și cel mai important, consolidarea fiscală însoțită de înăsprirea politicii monetare și o flexibilitate mai mare a cursului de schimb valutar. În plus, politicile trebuie să devină mai predictibile și guvernanța trebuie să se îmbunătățească, pentru a crește perspectivele pe termen mediu privind convergența veniturilor", se arată în declarația echipei FMI în România.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate