Actualitate· 3 min citire

Electrica a scăpat de plata unor despăgubiri de 800 de milioane de euro

electrica

electrica

Scris de Iulian Budusan Publicat: 22 iun. 2019, 08:39

Societatea energetică Electrica a câștigat în primă instanță litigiul contra Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) prin care aceasta din urmă a solicitat obligarea Electrica, în solidar cu alți pârâți, la plata unor despăgubiri de circa 800 de milioane de euro, în legatură cu pretinse încălcări ale obligațiior de monitorizare a contractelor de privatizare ale fostelor filiale de distribuție ale Electrica.

SAPE a fost înființată în 2014, ca urmare a divizării parțiale a Electrica, înainte de listarea la bursă.

Electrica anunța în iunie 2017 că a primit o cerere de chemare în judecată formulată de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), pretențiile solicitate fiind în valoare de aproximativ 800 milioane euro. Acestea reprezintă prejudicii cauzate „prin neurmărirea în trecut de către Electrica a îndeplinirii obligațiilor post-privatizare”,

Acest litigiu urmează unui șir de arbitraje internaționale cu privire la respectivele contracte de privatizare.

Electrica a fost asistată în acest litigiu de o echipă de avocați din cadrul firmelor de avocatură RTPR Allen & Overy și Schoenherr & Asociații SCA. Echipa RTPR Allen & Overy a fost formată din Valentin Berea (partener), Adriana Dobre (senior asociat), Vicu Buzac (managing associate), Ana Popa Nedelcu (asociat) și Andrada Rusan (asociat), în timp ce echipa Schoenherr & Asociații a fost formată din Adina Jivan (partener, România) și Iustin Armașu (senior attorney at law, România).

„Litigiul a fost unul extrem de dificil din cauza faptului că adversarul a încercat să repună în discuție, într-un alt cadru procesual, aspecte de fond care făcuseră obiectul unor arbitraje internaționale complicate. Chiar dacă în cele din urmă instanța a soluționat dosarul pe baza excepțiilor ridicate de noi, apărarea noastră a presupus, în faza scrisă, și combaterea acelor aspecte de fond ale contractelor de privatizare istorice încheiate cu cumpărători care nu au fost parte la acest dosar. De aceea, a fost nevoie să formăm o echipă solidă de avocați, reprezentând două case de avocatură, iar colaborarea cu colegii de la Schoenherr & Asociații a fost una excelentă. Dovada recunoașterii efortului nostru este și faptul că instanța de judecată ne-a acordat integral cheltuielile de judecată, lucru care nu se întâmplă foarte de des”, spune Valentin Berea.

La rândul său, Adina Jivan a declarat că a fost un dosar complex, care a implicat un volum mare de muncă și a făcut necesară alocarea de resurse specializate semnificative.

”Un dosar cu implicații juridice multidisciplinare, un litigiu cu o problematică interesantă și complexă, în care s-a făcut apel la un lung și deloc simplu istoric contractual și litigios. Și, desigur, nu trebuie ignorată importanța pe care au jucat-o aspectele procedurale, în baza cărora a fost obținută de altfel soluția favorabilă. Pe de altă parte, litigiile cu mize financiare de acest calibru, de natură a avea un impact semnificativ asupra situației economice a companiei vizate, vin întotdeauna cu o presiune suplimentară asupra companiei, presiune care li se transferă, implicit, și avocaților. Cred că această reușită se datorează nu numai experienței ambelor firme în dosare complexe, dar și colaborării eficiente dintre noi, precum și nivelului de implicare din partea echipei interne a clientului”, a spus Adina Jivan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate