În ultimele săptămâni, România a trecut de la inundații locale la una dintre cele mai severe crize hidrologice din ultimii ani. Debitul Dunării la intrarea în țară a coborât la valori istorice, afectând producția hidroenergetică de la Porțile de Fier, navigația și chiar funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Întrebarea firească este, cum este posibil ca, după episoade de ploi torențiale, Dunărea să ajungă atât de repede la un debit critic?
Răspunsul nu se află doar în România. Dunărea este rezultatul unui bazin hidrografic care se întinde din Germania până la Marea Neagră. Debitul ei depinde de precipitațiile și de topirea zăpezilor din Alpi, dar și de modul în care statele din amonte administrează zecile de baraje și hidrocentrale construite pe fluviu.
Germania, Austria și Slovacia operează unele dintre cele mai complexe sisteme de regularizare a Dunării. Austria are aproximativ zece hidrocentrale majore pe fluviu, iar Slovacia exploatează complexul Gabčíkovo, una dintre cele mai importante amenajări hidrotehnice din Europa. Aceste sisteme produc energie, facilitează navigația și gestionează debitele.
Barajele și sistemele majore de regularizare care au influenţat regimul Dunării înainte ca fluviul să ajungă în România, acestea sunt în principal:
Germania
• Jochenstein Dam (la granița Germania–Austria), hidrocentrală și ecluze pentru navigație.
• Pe sectorul german al Dunării există și o succesiune de baraje mai mici pentru hidroenergie și navigație, precum Kachlet, Aschach (la frontieră cu Austria) și altele. Sectorul superior este puternic regularizat.
Austria
Austria are unul dintre cele mai amenajate sectoare ale Dunării, cu aproximativ zece hidrocentrale mari de tip „run-of-river”, printre care:
• Ybbs-Persenbeug
• Melk
• Altenwörth
• Greifenstein
• Freudenau (Viena)
• Aschach
• Ottensheim-Wilhering
• Abwinden-Asten
• Wallsee-Mitterkirchen
• Donaustufe Wien (Freudenau)
Acestea sunt utilizate pentru producția de energie, navigație și regularizarea debitelor.
Slovacia
• Gabčíkovo Hydroelectric Project, cea mai importantă amenajare de pe Dunărea superioară. Este rezultatul proiectului comun cu Ungaria, rămas neterminat pe partea ungară. Are un rol major în hidroenergie, navigație și controlul debitelor.
Ungaria
Ungaria nu are baraje mari pe Dunăre comparabile cu Gabčíkovo sau Porțile de Fier. După abandonarea proiectului Nagymaros, sectorul ungar al Dunării a rămas în mare parte liber de astfel de amenajări majore.
Serbia
Înainte de intrarea în sectorul româno-sârb există doar amenajări locale pe afluenți. Marea amenajare este:
• Porțile de Fier I (Đerdap I)
• Porțile de Fier II (Đerdap II)
Acestea sunt însă administrate împreună de România și Serbia și nu reprezintă un sistem „din amonte” față de România, deoarece sunt chiar pe frontiera comună.
Ce este important?
Deși există numeroase baraje și hidrocentrale, volumul total de apă al Dunării este determinat în principal de precipitațiile și aportul afluenților (Inn, Drava, Tisa, Sava, Morava etc.), nu de exploatarea hidrocentralelor. În perioade de secetă extinsă, operatorii pot redistribui debitele în timp, dar nu pot compensa lipsa apei din întregul bazin hidrografic.
Nu există dovezi că actuala scădere a debitului Dunării este cauzată de o reținere deliberată a apei împotriva României. Datele disponibile indică drept cauză principală seceta hidrologică extinsă care afectează întregul bazin al Dunării.
Dar aceasta nu înseamnă că România nu este vulnerabilă.
În perioade de stres hidrologic, fiecare stat își gestionează infrastructura în primul rând pentru a-și proteja propriile interese energetice, economice și de alimentare cu apă, în limitele acordurilor internaționale. România, aflată la capătul bazinului, primește inevitabil rezultatul cumulativ al tuturor acestor decizii.
Adevărata problemă este lipsa transparenței operaționale. Nu există un sistem european accesibil publicului care să permită urmărirea în timp real a volumelor reținute, a debitelor evacuate și a modului în care fiecare amenajare hidrotehnică contribuie la regimul Dunării. În lipsa acestor informații, orice dezbatere rămâne dominată de presupuneri.
Pentru România, aceasta nu mai este doar o problemă de mediu. Este o problemă de securitate energetică.
Dacă episoadele de secetă vor deveni mai frecvente, dependența de deciziile și de condițiile hidrologice din amonte va crește. Tocmai de aceea, România ar trebui să solicite un mecanism european de monitorizare și raportare în timp real a exploatării marilor amenajări hidrotehnice de pe Dunăre.
Apa nu poate fi creată. Dar modul în care este administrată poate face diferența dintre o economie rezilientă și una vulnerabilă. În secolul XXI, cine înțelege și gestionează inteligent resursele de apă își protejează nu doar energia, ci și suveranitatea economică.
