Actualitate· 3 min citire

Curtea de Conturi, plângere la Parchet pe numele Hidroelectrica. „A fost prejudiciat patrimoniul”

Curtea de Conturi, plângere la Parchet pe numele Hidroelectrica. „A fost prejudiciat patrimoniul”

Curtea de Conturi, plângere la Parchet pe numele Hidroelectrica. „A fost prejudiciat patrimoniul”

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 31 oct. 2023, 08:55

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat la Hidroelectrica

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat la Hidroelectrica. Au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârșite cu încălcarea legii penale, având drept consecință prejudicierea patrimoniului societății, spun cei de la Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituției a efectuat, în perioada 28.02 - 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema  ”Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniuui public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 - 2022 , la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înrergistrat la data de 7 iulie 2022.

”Întrucât în raport au fost consemnate fapte susceptibile de a fi fost săvârșite cu încălcarea legii penale, având drept consecință prejudicierea patrimoniului societății, în temeiul art.33 alin (4) din Legea nr. 94/1992 (privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi - n.r.) coroborat cu punctul 241 litera a) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l nr. 547/ 24.07.2014 (în vigoare la momentul realizării misiunii) și în baza Hotărârii plenului Curții de Conturi nr, 580/5.10.2023, instituția noastră a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București”, a precizat Curtea de Conturi pentru News.ro, fără a oferi alte detalii.

Alineatul invocat prevede: ”În situațiile în care în rapoartele de audit se constată existența unor fapte pentru care   există   indicii   că au   fost   săvârșite   cu   încălcarea   legii   penale,   conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării și informează entitatea auditată”.

Instituția a explicat că raportul nu poate fi făcut public la acest moment, întrucât se află la dosarul cauzei.

Raportul Public al Curții de conturi pe 2021 consemna, referitor la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, nereguli legate de facturare, unele fiind remediate în timpul misiunii de audit, dar și ”cheltuieli neeconomicoase” în sumă de 158 mii lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de întocmire de studii de oportunitate pentru un număr de opt imobile (baze sportive, de agrement, de odihnă și tratament) din patrimoniul entității, achiziționate în cadrul unui contract de prestări servicii încheiat în anul 2019.

Reacția Hidroelectrica

"Față de informațiile apărute în spațiul public cu privire la acțiunile Curții de Conturi a României în legătură cu societatea Hidroelectrica ca urmare a derulării misiunii de audit având ca temă  ”Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022, facem următoarele precizări:

- Prin decizia nr. 6 din 12.08.2022, emisă ca urmare a redactării raportului de control nr. 78509/07.07.2022, Curtea de Conturi a dispus 13 măsuri corective referitoare la perioada auditată;

- În conformitate cu procedurile interne ale Curții de Conturi, Hidroelectrica a depus contestații, o parte dintre acestea fiind admise de către instituția în cauză.

- Pentru restul de măsuri rămase în vigoare, Hidroelectrica a informat Curtea de Conturi în termenul legal stabilit cu privire la îndeplinirea acestora.

- Facem precizarea că încă din timpul auditului, acolo unde au exitat suspiciuni, pe aspectele identificate de Curte, Hidroelectrica a sesizat organele competente, făcând toate demersurile legale necesare atât pe parte penală, cât și civilă.

În situația în care Hidroelectrica va identifica și alte cazuri de neconformități, societatea va lua intern măsurile care se impun sau, în funcție de natura celor constatate, se va adresa autorităților competente, după caz", a anunțat Hidroelectrica, într-un comunicat.


Sursa: Realitatea Financiara

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate