Cât alocă UE României pentru programul laptele și cornul în școli

Programul UE de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în școli va fi reluat în anul școlar 2019-2020, prin alocarea a 18 milioane de euro, dn care 6,86 milioane de euro pentru fructe şi legume și 10.8 miloane euro pentru lapte.Un comunicat al Comisiei Europene precizează că în fiecare an școlar, acestui program i se alocă o sumă totală de 250 de milioane de euro. Pentru 2019-2020, au fost alocate 145 de milioane euro pentru fructe și legume și 105 milioane euro pentru lapte și produse lactate. Deși participarea la program este facultativă, toate statele membre ale UE au ales să participe, fie la o parte a programului, fie la întregul program. Alocările naționale pentru țările UE care participă la program în acest an școlar au fost aprobate și adoptate de Comisia Europeană în luna martie 2019. De asemenea, țările pot completa ajutoarele UE cu fonduri naționale, transmite Mediafax.Peste 20 de milioane de copii au beneficiat de acest program în anul școlar 2017-2018, această cifră reprezentând 20 % din copiii din întreaga Uniune Europeană.Statele membre pot decide modalitatea de punere în aplicare a programului, inclusiv tipurile de produse pe care le vor primi copiii sau tema măsurilor educative instituite. Totuși, alegerea produselor distribuite trebuie să se bazeze pe considerații legate de sănătate și de mediu, de caracterul sezonier, de disponibilitate și de varietate.
Citește și:
- 13:18 - Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












