Actualitate· 2 min citire

CARREFOUR SUN PLAZA BUCUREȘTI, AMENDAT DE ANPC CU 25.000 DE LEI

CARREFOUR SUN PLAZA BUCUREȘTI, AMENDAT DE ANPC CU 25.000 DE LEI

CARREFOUR SUN PLAZA BUCUREȘTI, AMENDAT DE ANPC CU 25.000 DE LEI

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 6 mar. 2025, 09:14

Carrefour Sun Plaza București, amendat de ANPC cu 25.000 lei, după ce au fost descoperite cantități mai mici decât cele declarate la mai multe produse

Carrefour Sun Plaza București, amendat de ANPC cu 25.000 lei, după ce au fost descoperite cantități mai mici decât cele declarate la mai multe produse. Cantitatea a fost determinată în urma unor analize de laborator. Mărfurile au fost retrase de la comercializare. 

ANPC anunță, miercuri seară, că, în urma unui control care a avut loc în 20 februarie la operatorul economic România Hypermarche SA – Carrefour Sun Plaza, comisarii au descoperit abateri semnificative de la reglementările legale privind masa netă a produselor comercializate.

”În cadrul acțiunii, au fost prelevate produse pentru determinarea cantității nete declarate. Analizele efectuate de laboratorul acreditat Larex au arătat că mai multe produse distribuite de Carrefour România SA nu respectă cerințele prevăzute în HG 530/2001, care reglementează erorile tolerabile la cantitățile nete”, a transmis ANPC, într-un comunicat d epresă.

Potrivit datelor tansmise de instituția citată, produsele vizate sunt:

               Făină Albă de Grâu Superioară 000 – Classic (1000g) – valoarea determinată: 982,12g

               Făină Albă de Grâu 650 – Simplu (1000g) – valoarea determinată: 968,34g

               Făină Albă de Grâu 650 – Classic (1000g) – valoarea determinată: 981,88g

               Făină Albă de Grâu Superioară 000 – Classic (2000g) – valoarea determinată: 1932,78g

”Aceste diferențe semnificative depășesc limitele tolerabile de eroare prevăzute de legislația în vigoare, care permite o abatere negativă de doar 15g pentru produsele între 500 și 1000g și de 30g pentru cele între 1000 și 10000g. De asemenea, Orezul Bob Selecționat Deroni, distribuit de Zone Internațional Trading SRL, a fost declarat neconform în raport cu cerințele de calitate prevăzute de standardul SR 1226-2007. La acest produs, procentul de spărturi a fost determinat la 25,25%, mult peste limita legală de 20%, iar spărturile mici au fost de 3,25% din cantitate”, a mai transmis ANPC.

Ca urmare a acestor nereguli, ANPC a sancționat operatorul economic cu o amendă de 25.000 lei și a dispus retragerea de la comercializare a produselor care nu îndeplinesc caracteristicile prescrise și declarate.


Sursa: Realitatea de Bucuresti

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate