Actualitate· 2 min citire

BVB ar putea promova la statutul de Piață Emergentă

BVB-04-Iulie-2018

BVB-04-Iulie-2018

Scris de Iulian Budusan Publicat: 26 sept. 2019, 09:22

Bursa de Valori București (BVB) ar putea promova joi la statutul de Piață Emergentă, de la cel de Piață de Frontieră pe care îl deține în prezent, anunțul urmând să fie făcut de FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri.

"În 26 septembrie FTSE va face anunțul de promovare sau nepromovare a Bursei de Valori București (la statutul de Piață Emergentă n.r.). Este prima oară când avem șanse să fim promovați. Îndeplinim toate condițiile impuse de dânșii, condițiile cantitative și condițiile calitative. Acesta nu înseamnă că automat vom fi promovați. Înseamnă că vom fi considerați de către comitetul de indici din cadrul FTSE pentru o promovare. Pentru dânșii contează foarte mult și feed-back-ul pe care îl au de la clienții lor, de la fondurile de investiții care urmăresc indicii FTSE, feed-back-ul de la acești investitori legat de piața din România", a declarat Adrian Tănase, director general al BVB, în data de 13 septembrie 2019.

În luna septembrie a anului trecut, România a fost menținută de FTSE Russell pe lista de monitorizare a țărilor pentru o eventuală reclasificare de la statutul de Piață de Frontieră la cel de Piață Emergentă Secundară.

Conform documentului, criteriul cu privire la "lichiditatea de piață suficientă pentru a susține investițiile globale semnificative" a fost îmbunătățit de la "Neîndeplinit" la "Restricționat", ca urmare a îmbunătățirii lichidității pieței.

România a fost adăugată pe această listă de monitorizare în septembrie 2016.

În septembrie 2018, Polonia dobândea statutul de Piață Dezvoltată din partea FTSE Russell, devenind prima țară din Europa Centrală și de Est inclusă în grupul statelor dezvoltate și prima din lume care obține o astfel de promovare în aproape un deceniu, potrivit informațiilor publicate la acea dată de Financial Times (FT) și site-ul polandinenglish.info.

Bursa de la Varșovia beneficiază în prezent de același calificativ ca și celelalte 24 de țări dezvoltate, printre care SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Japonia, Australia, Hong Kong și Singapore.

După 27 de ani de statut de Piață Emergentă, 37 de companii poloneze au fost incluse în indicele global FTSE Russell, o recunoaștere a solidității economiei Poloniei.

FTSE este lider mondial de clasificare a indicilor bursieri. A

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate