Antreprenorii au ajuns să fie singurul partid de Opoziție din România, după 30 de ani de democrație în care toate partidele s-au perindat la guvernarea României fără să ridice nivelul de trai al cetățenilor astfel încât românii să nu-și mai părăsească țara, a declarat luni seară președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
Președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin a susținut că a face antreprenoriat în România este o politică de rezistență, inclusiv din cauza faptului că uneori statul face concurență mediului privat.
"A fi antreprenor în România din punctul meu de vedere înseamnă a duce o politică de rezistență, pentru că niciodată nu ști ce te așteaptă în ziua de mâine, ce-și aduce ziua de mâine, pentru că niciodată nu ști cine poate fi concurentul tău, statul sau altă companie, pentru că ne zbatem să devenim competitori la nivel global și nu cerem foarte multe de la statul român, și pentru că trebuie să fim din ce în ce mai mulți - e singura soluție pentru ca România să devină o țară puternică la nivel european și la nivel internațional. Cu siguranță că cei mai buni antreprenori ai României sunteți dumneavoastră, domnilor antreprenori, doamnelor antreprenoare, care reușiți să faceți efort în ciuda balanței comerciale negative de atâția ani de zile. (...) Un alt lucru pe care vreau să îl salut și pe care vreau să îl fac public: antreprenorii din România știu să facă voluntariat, și le mulțumesc. Într-adevăr în România există deficit al forței de muncă. Poate nu vrem să îl conștientizăm, sau poate că în opinia anumitor antreprenori aceste probleme nu sunt atât de grave, dar ele există", a adăugat Cristina Chiriac.