Scenariu de coșmar pentru sute de mi de familii care și așa sunt terorizate de explozia prețurilor energiei electrice și gazelor. Potrivit unor interpretări, subvenția pentru energia termică ar trebui eliminată în cazul celor care vor beneficia de legea consumatorului vulnerabil. Într-un astfel de scenariu aplicat în București, un consumator vulnerabil ar ajunge să plătească mai scump gigacaloria decât un consumator obișnuit care beneficiază de subvenție.
Avocatul Gheorghe Piperea a fost cel care a lansat în spațiul public ideea că, din punct de vedere legal, subvenția și ajutorul acordat prin legea consumatorului vulnerabil nu se pot suprapune. În replică, directorul general al Termoenergetica, fosta RADET, susține că e un scenariu fals și că subvenționarea căldurii în București ar fi deja bugetată.
„Din punctul meu de vedere, nu cred că ar fi o problemă, repet, nu am văzut o poziție oficială, dar fac mențiunea că și în anii trecuți s-a acordat subvenția în paralel cu ajutoarele de încălzire pentru familiile defavorizate, cele din urmă plătite de către primăriile de sector, deci nu văd de ce nu s-ar întâmpla la fel și în această iarnă. Ce pot să vă spun este că acordarea subvenției este bugetată și știu că se află pe ordinea de zi a sedinței de Consiliul General, care are loc joi”, a declarat la Realitatea Plus directorul companiei Termoenergetica, Claudiu Crețu.
FĂRĂ SUBVENȚIE, FACTURILE DE ÎNCĂLZIRE ALE BUCUREȘTENILOR S-AR TRIPA
Potrivit unor calcule făcute de Realitatea Plus, eliminarea subvenției pentru energia termică, în condițiile în care aceasta acoperă 64% din prețul real, ar determina aproape o triplare a facturilor.
Astfel, pentru o garsonieră, o factură care în prezent ajunge la aproximativ 300 de lei, în lipsa subvenției ar crește la 833 de lei. Pentru un apartament cu 2 camere, o factura care ajunge la 500 de lei se va majora până la 1388 de lei. Și pentru bucureștenii care stau în 3 camere, factura se va tripla, însă, dacă anul trecut plăteau 800 de lei, anul acesta vor achita în jur de 2.222 de lei.
Potrivit Termoenergetica, în prezent sunt branșate la rețeaua centralizată de termoficare 565.000 de apartamente, ceea ce reprezintă aproximativ 70% din numărul locuințelor din București.