Capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a majorat cu aproape 2% în ultima săptămână, totalizând 154,37 miliarde de lei, dar rămâne în continuare sub valoarea consemnată la începutul lunii decembrie a anului trecut, când depăşea 165 de miliarde de lei.
Potrivit statisticilor publicate de BVB, valoarea tranzacţiilor a înregistrat, în perioada 11 – 15 februarie, o scădere de aproximativ 18% faţă de săptămâna precedentă, în timp ce pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) reculul a fost de 27,4% .
În această săptămână, titlurile Banca Transilvania au generat schimburi de 90,49 milioane de lei şi o depreciere cu 4,79%, fiind urmate de acţiunile Fondul Proprietatea cu 30,74 milioane de lei (+6,02%) şi Romgaz, cu 17,82 milioane de lei (+2,46%). Acţiunile BRD- Groupe Societe Generale şi OMV Petrom au ocupat locurile 4 şi 5 cu tranzacţii de 16,40 milioane de lei (- 2,54%), respectiv 15,66 milioane de lei (+2,51%).
Acţiunile Electroputere au consemnat cea mai severă depreciere în perioada menţionată, de 15%, secondate de titlurile societăţii Natura Quattuor Energia Holdings (minus 14,91%) şi de Transilvania Construcţii (minus 10,81%).
Pe de altă parte, acţiunile Cemacon au câştigat 23,03% în săptămâna 11 – 15 februarie, Turbomecanica a încheiat cu un plus de 13,72%, iar titlurile Amonil au urcat cu 11,11%.
În această săptămână, s-au realizat 14.208 de tranzacţii, cu un volum de 188,12 milioane de acţiuni şi o valoare de 275,032 milioane de lei. Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost marţi, 12 februarie, când s-au înregistrat 3.728 tranzacţii cu acţiuni în valoare totală de 76,68 milioane de lei.
În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, în această săptămână s-a înregistrat un rulaj de 1,92 milioane de lei. Numărul total al schimburilor a fost de 455, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 2,44 milioane acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a coborât la 7,07 miliarde de lei.