Victoria declarată de președintele Donald Trump pentru producătorii de lapte din SUA în urma negocierilor recentului acord de liber schimb cu Canada, ar putea să nu fie în realitate la fel de mare precum pare.
Duminică, Statele Unite și Canada au ajuns la un acord care va înlocui precedentul acord de liber schimb din America de Nord, NAFTA. Noul acord este denumit USMCA – Acordul Statelor Unite-Mexic-Canada.
Trump a declarat, în presa socială, că USMCA va „deschide foarte multe piețe” pentru fermierii și producătorii americani.
Declarație Donald Trump, sursa: Twitter.com
Însă, Bank of America Merrill Lynch este de părere că unele dintre concesiile ce fac parte din noul acord sunt „în principal simbolice”, inclusiv cea făcută de Canada în favoarea producătorilor de produse lactate din SUA, conform CNBC.
„Acordul include o reducere nesemnificativă a măsurilor protecționiste pentru producătorii de lactate din Canada”, a declarat economistul Bank of America Merrill Lynch, Ethan Harris, într-o notă adresată clienților. „În cadrul noului USMCA, producătorii americani de produse lactate vor avea acces la 3,59% din piața lactatelor din Canada – o cotă ușor mai ridicată decât cea de 3,25% pe care ar fi obținut-o dacă SUA ar fi semnat Parteneriatul Trans Pacific (TPP)”.
Parteneriatul Trans Pacific a fost o inițiativă a administrației Obama, refuzată de Trump, care implica țări precum Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zealană, Peru, Singapore, Vietnam și Statele Unite, deci reglementa și relația directă dintre SUA și Canada.
Harris estimează că modificarea va duce la creșterea exporturilor de lapte din SUA în Canada cu 70 de milioane de dolari sau 0,0003 la sută din PIB, față de ceea ce ar fi fost în cadrul TPP, din care SUA s-au retras anul trecut.
Economistul consideră, de asemenea, că noul acord comercial cu Mexicul și Canada nu reprezintă un semnal optimist în privința conflictului comercial dintre SUA și China.
Cifrele nu susțin declarațiile politicianiste republicane
Graficul dinamicii balanței comerciale a Statelor Unite, sursa: tradingecomomics.com
Așa cum se poate constata și din graficul de mai sus, balanța de plăti a Statelor Unite a înregistrat un deficit în creștere în anii recenți, de la o valoare medie de 40 de miliarde de dolari pe lună în perioada 2013-2016 ajungând în prezent la 50 de miliarde de dolari, adică o creștere de 25%.
Chiar dacă efectele economice rezultate în urma diferitelor conflicte comerciale inițiate de Trump au fost negative sau, în cel mai bun caz, nule, toate aceste aspecte vor fi teme principale în campania electorală republicană pentru alegerile legislative parțiale ce vor avea loc în noiembrie. În acest context trebuie privite declarațiile triumfaliste ale liderului populist de la Casa Albă.
Comments are closed.