ZF.ro România peste 20 de ani? Nimeni nu mai vrea să fie o generaţie de sacrificiu
Întrebarea este cine se sacrifică acum, cine lasă traiul bun pe care îl are în prezent pentru a se lupta cu administraţia şi birocraţia românească şi a trage ţara înainte.
Capital.ro Castelul de poveste care se închiriază cu 100 de euro
Primăria din comuna italiană Roccascalegna a luat decizia de a închiria castelul medieval cu același nume din localitate pentru numai 100 de euro.
Bursa.ro Datoriile economiilor emergente au atins un nou record
Ultimul raport Global Debt Monitor de la Institute of International Finance (IIF) arată o scădere a datoriilor globale în T2 2018, cu echivalentul a 1,46 trilioane de dolari faţă de trimestrul precedent, până la 247 de trilioane de dolari, după o creştere de 8,68 trilioane în trimestrul precedent.
Foarte puţini consumatori mari au prelungit în vară contractele cu furnizorii lor de energie pentru anul viitor la preţurile de atunci, majoritatea au mizat pe ieftinirea energiei, iar preţurile mari la care vor fi obligaţi acum să o cumpere le vor afecta business-ul.
Profit.ro Volkswagen va investi aproape 44 de miliarde de euro în producția de automobile electrice
Volkswagen anticipează că va deveni cel mai profitabil producător de automobile electrice din lume datorită unui plan în valoare de aproape 44 de miliarde de euro (50 miliarde dolari) pentru producția de masă a vehiculelor alimentate cu baterii, a declarat vineri directorul general Herbert Diess, citat de Reuters.
wall-street.ro Un tanar arhitect vrea sa readuca la viata statiunea balneara Singeorz-Bai
Planul este de a incepe cu un eveniment cultural, prin care sa atraga atentia asupra obiectivului uitat de turisti si autoritati, actiune care sa initieze un proces de reactivare si punere in valoare a parcului statiunii, locatia gazda a tuturor cladirilor istorice care ar putea fi salvate.
Manager.ro Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de tara al Romaniei la BBB- si perspectiva stabila
Agentia de rating Fitch a reconfirmat calificativul recomandat investitiilor aferent datoriei guvernamentale a Romaniei la BBB-/F-3 pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta si in moneda locala.
Comments are closed.