Rata şomajului, în formă ajustată sezonier, s-a menținut în luna iunie la 5,2% , la fel ca în luna precedentă, potrivit datelor prezentate, joi, de către Institutul Naţional de Statistică.
În valoare absolută, numărul șomerilor cu vârste între 15 și 74 de ani a crescut cu 4.000, până la 467.000 de persoane.
Potrivit INS, rata şomajului în rândul bărbaţilor a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea din rândul femeilor (5,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5% în cazul celor de sex feminin).
În privința persoanelor adulte, cu vârste între 25 și 74 ani, rata şomajului a fost de 4% (4,2% în cazul bărbaţilor şi 3,7% în cel al femeilor). Acestea reprezentau 71,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iunie.
Anul trecut, în iunie, erau 343.000 de persoane fără locuri de muncă.