Agenția Națională pentru Resurse Minerale solicită OMV Petrom să depună documentația completă pentru studiul de comecialitate referitor la zăcămintele din Marea Neagră. Absența acestei documentații poate însemna pentru OMV Petrom inclusiv pierderea licenței, au declarat surse guvernamentale pentru Curs de Guvernare, potrivit Realitatea Plus. 

Studiul de comercialitate este etapa indispensabilă pentru demararea investițiilor, iar lipsa lui poate însemna pentru OMV Petrom retragerea licenței, potrivit Curs de Guvernare..

Pe data de 13 decembrie, președintele ANRM, declara pentru sursa citată că OMV Petrom și Romgaz au depus declarația de comercialitate pentru proiectul de exploatare a gazelor naturale din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep.

Întrebat la acea dată care sunt pașii următori în derularea proiectului, președintele ANRM a precizat că urmează să fie analizată toată documentația.

„Am primit declarația depusă de OMV Petrom. Urmează să o analizăm și vom face ceea ce se menționează în legislație”, spunea președintele ANRM.

Întrebat în cât timp va analiza ANRM documentele depuse de OMV Petrom, Sorin Gal a menționat că acest lucru nu poate fi realizat de azi pe mâine, întrucât documentația este de câteva sute de pagini.

La acea dată, reprezentanții OMV Petrom au transmis că depunerea declarației de descoperire comercială este un pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiție.

„OMV Petrom, operator al proiectului Neptun Deep, confirmă depunerea declarației de descoperire comercială de către titularii concesiunii. Declarația de descoperire comercială reprezintă un pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiție si începerii dezvoltării”, au transmis, pe 13 decembrie 2022, reprezentanții companiei petroliere.

DOCUMENT ATRIBUIT Romgaz (partenerul OMV) publicat și retras de pe site-ul SGG

În ultima ședință de guvern din luna decembrie, pe ordinea de zi figura o notă de informare întocmită de Romgaz, care ulterior a fost retrasă atât de pe agendă, cât și de pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Contactat de Curs de Guvernare, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a transmis că „nota nu a fost bine întocmită”.

În emailul trimis către presă în seara zilei de 27 decembrie 2022, după ora 22:00, la pct V. era menționată Nota Romgaz.

La rândul său, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a menționat că documentul realizat de compania pe care o conduce era doar pentru informarea premierului și a membrilor Cabinetului.

„Nota a fost retrasă din două motive. În primul rând deține informații care nu sunt pentru publicul larg, iar în al doilea rând conține multe date vechi, care trebuiau actualizate”.

Șeful Romgaz a mai precizat că Nota referitoare la Caragele a fost trimisă către Ministerul Energiei la jumătatea lunii decembrie.

Romgaz: OMV Petrom să depună neîntârziat documentația solicitată de ANRM

În nota Romgaz, reprezentanții companiei fac referire atât la resursele de gaze de la Caragele, cât și de la Neptun Deep.

Conform celor de la Romgaz, draft-ul iniţial al DoC-ului propus de către fostul Operator (ExxonMobil) şi transmis către actualul Operator (OMV Petrom S.A.) a fost făcut ţinând cont de cele de mai sus, conştienţi fiind de faptul că prevederile Acordului de concesiune se coroborează cu legislaţia Română în vigoare.

„În cazul în care autoritatea competentă, ANRM, solicită Titularilor completarea Studiilor de Fezabilitate, echipa tehnică recomandă ca această completare să se realizeze cu respectarea structurii- cadru conform prevederilor Ordinului 101/1997 și să fie depusă neîntârziat„, mai arată sursa citată.

Întrebat când expiră termenul de 6 săptămâni, Răzvan Popescu a precizat că această informație o poate comunica doar operatorul proiectului, adică OMV Petrom.

Până la data publicării știri (miercuri 4 ianuarie – N.R.) , reprezentanții OMV Petrom încă nu ne-au furnizat răspuns la solicitarea trimisă.

Mai mult, în nota prezentată Guvernului, Romgaz recomandă ca studiul care trebuie depus la ANRM în termenul menționat să fie realizat de OMV Petrom.

„Totodată, recomandăm ca Studiile de evaluare a resurselor geologice și rezervelor să fie elaborate de către Operatorul OMV Petrom S.A. și nu de către o terță parte, având în vedere faptul că OMV Petrom S.A. deține resurse umane calificate în acest sens”, se mai precizează în document.

Romgaz are și o notă de final care lasă loc la diverse interpretări:

Notă:
În legislaţia Română în vigoare nu se face referire nicăieri la Final Investement Decision (FID), aceasta fiind doar un proces intern de aprobare a investiţiei ce ţine de politicile fiecărei companii şi în urma căruia, in funcţie de modul cum sunt evaluati indicatorii economici, titularul poate să-şi asume sau să nu-şi asume investiţia finală privind dezvoltarea proiectului.
”,  scrie curs de guvernare.

Articolul precedentPrimăria Sectorului 5, proiecte de 100 de milioane de lei pentru școli și grădinițe, anunță managerul Rareș Hopincă
Articolul următorPrețul gazelor naturale a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2021 – Paradoxal, plătim cele mai mari facturi