Sindicatul CGT din Franţa a denunţat o ofertă condiţionată a TotalEnergies pentru discuţii salariale timpurii drept ”un şantaj”, declarând că grevele de la rafinării care au lăsat o treime din staţiile de alimentare din ţară fără carburanţi vor continua cel puţin şi marţi, transmite Reuters.
Acţiunea sindicală de la TotalEnergies, care coincide cu grevele de la două rafinării Exxon Mobil din Franţa, are loc în timp ce lucrătorii din toată Europa cer salarii mai mari pentru a face faţă inflaţiei şi crizei costului vieţii.
Preşedintele Emmanuel Macron, al cărui guvern este sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a acţiona pe măsură ce greva continuă şi mai multe staţii de combustibil rămân fără unele produse, a cerut încetarea rapidă a crizei.
„Negocierile sunt în desfăşurare şi pe drumul cel bun… Sper că în următoarele ore, cât mai curând, acest lucru poate fi rezolvat. Blocarea nu este o modalitate de a negocia”, a spus Macron în timpul unei vizite la Mayenne, în vestul Franţei.
La o zi după ce TotalEnergies s-a oferit să devanseze negocierile de salarizare cu condiţia ca sindicatul să încheie greva de două săptămâni a rafinăriilor, CGT a spus că ”această încercare este percepută ca un şantaj de către CGT şi nu garantează satisfacerea cererilor exprimate şi, prin urmare, revenire la muncă”.
Un reprezentant al sindicatului CGT a declarat ulterior că greva de la rafinării va fi prelungită până marţi.
Sindicatul cere majorări salariale cu 10%.
Discuţiile de la TotalEnergies fuseseră programate pentru mijlocul lunii noiembrie, înainte de oferta de duminică de a le devansa.
”Acest lucru nu face decât să încurajeze muncitorii în grevă, care sunt mai uniţi ca niciodată”, a spus un oficial CGT de la rafinăria Feyzin a TotalEnergies despre oferta condiţionată a companiei.
La benzinăriile din regiunea Parisului s-au format cozi lungi, şoferii încercând să alimenteze maşinile cu carburant înainte ca mai multe pompe să rămână fără.
Ministerul Energiei a spus că aproape o treime din staţiile de benzină din întreaga ţară se confruntă cu lipsa a cel puţin un produs combustibil.
Producătorii de zahăr au primit combustibil din rezervele strategice, după ce au avertizat că lipsa motorinei care afectează recoltarea sfeclei de zahăr ar putea duce la oprirea fabricilor.
Greva a forţat rafinăria Gonfreville, care are o capacitate de 240.000 de barili pe zi (bpd), a TotalEnergies să fie deconectată.
Livrările de produse rafinate sunt blocate şi la rafinăria Feyzin, cu o capacitate de 119.000 bpd, care este închisă pentru o întreţinere neplanificată, dar are combustibil în depozit, şi la depozitele de combustibil Cote d’Opal şi La Mede.
Două rafinării ale Exxon Mobil au fost, de asemenea, scoase din funcţiune de la sfârşitul lunii septembrie.
Sursa: Realitatea Financiara