Instituţiile publice vor putea achiziţiona autoturisme nepoluante, cu un preţ de până la 35.000 euro, conform unui proiect de lege.
Vestea rea pentru pretențioși este că oferta este mai limitată, fiind dominată de mașinile japoneze. Un alt impediment este că la acești bani nu se găsesc decât autoturisme încăpătoare decât cele din gama hibrid. Cele electrice sunt niște cutii de chibrituri prin comparație cu limuzinele pe carburanți clasici.
Actul normativ adoptat miercuri de Camera Deputaților, are ca obiect de reglementare completarea dispoziţiilor art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.80/2001, prin instituirea unei excepţii de la aplicarea măsurii prin care se interzice autorităţilor şi instituţiilor publice să achiziţioneze autoturisme, cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 centimetri cubi, al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 18.000 euro inclusiv TVA.
Astfel, proiectul de lege prevede posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de a achiziţiona autoturisme, cu un preţ de până la 35.000 euro în echivalent în lei, inclusiv TVA, cu condiţia ca această achiziţie să se realizeze în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanţat din Fondul pentru mediu.
De asemenea, „Serviciile Parlamentului, Administraţia Prezidenţială şi Secretariatul General al Guvernului pot achiziţiona, în condiţiile legii, autoturisme după normativele proprii stabilite”, mai prevede actul normativ.
Ce mașini electrice pot fi cumpărate la prețuri sub 35.000 de euro?
De exemplu, un VW e-up costă aproxiativ 26.000 euro (include TVA). Cel mai ieftin model electric de pe piața românească oferă o autonomie declarată de 160 km, grație bateriei de 18,7 kWh. Accelerația ar trebui să fie suficientă de 12,4 secunde asigurată de motorul de 82 CP este arhi-suficientă pentru rularea urbană.
În această categorie se mai înscriu modele precum Nissan Leaf – 35.100 euro, Renault Zoe – 33.450 euro, Mitsubishi iMiEV – 30.000 euro, Kia Soul EV – 33.665 euro.
În ceea ce priveşte automobilele cu propulsie hibridă, cele mai accesibile le găsim în clasa mică. Ambele modele provin din Japonia, unde Toyota şi Honda sunt printre puţinii constructori care au pariat pe un model cu propulsie hibridă în aceast segment. Toyota Yaris Hybrid poate fi achiziţionată începând cu suma de 12.250 de euro. Prețurile la Toyota Auris Hybrid sunt mai mari, pornesc de de la 18.730 euro. Cel mai mare și mai de succes model Toyota, care se încadrează în plafonul de 35.000 de euro este Prius. Cea mai scupă variantă, care teoretic, ar trebui să răspundă pretențiilor unui șef de instituție publică costă aproximativ 32.000 euro (cu TVA). Și mai rămân și 3000 de euro pentru dotările opționale.
Nici un model BMW nu costă, cumpărat la bucată, mai puțin de 35.000 euro (fără TVA). Iar dimesniunea lilputană a autoturismului nu o face compatibilă cu cerințele minimale de confort ale cuiva care circulă pe bancheta din spate, nici măcar daca ar putea fi achiziționată cu ecotichetul de 45.000 lei cu TVA si prima de casare de 6500 lei cu TVA (în total, aproximativ 11,200 euro).
Comments are closed.