Germania anunță măsuri surprinzătoare care cutremură întreaga Europa. Țara trage un semnal de alarmă în privința crizei energetice care va afecta întregul continent.

Germania se pregătește de cele mai negre scenarii. În tot mai multe orașe sunt lansate celule de criză și se pun la punct planuri de urgență, pe fondul crizei energetice provocate de războiul Rusiei în Ucraina. 

Multe dintre sălile de vaccinare au fost transformate în centre de încălzire pentru cei care nu își vor permite să-și plătească utilitățile în sezonul rece.

„Trebuie să ne obișnuim cu faptul că această situație nu se va schimba în viitorul apropiat. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu o provocare istorică”, a declarat Olaf Scholz.

În unele orașe din regiunea Renania-Palalinat – sălile polivalente, în care au avut loc anterior evenimente sportive, expoziții și concerte, vor deveni de asemenea săli comune unde oamenii se vor putea încălzi. Deja, mulți dintre germani se confruntă cu probleme majore după ce prețurile au explodat la utilități și la alimente.

În alte localități din Germania, autoritățile vor să stingă luminile în clădirile publice, pe timpul nopții. Oficialii îndeamnă oamenii să economisească energie electrică pentru a putea facilita umplerea depozitelor de gaze până la iarnă. În prezent, Germania este puternic dependentă de gazul rusesc. 

Sursa: Realitatea Din Germania

Articolul precedentContinuă haosul pe aeroportul Otopeni. Nicio măsură a conducerii, deși sute de mii de oameni sunt afectați
Articolul următorFranța se pregătește să întrerupă livrarea de gaz din Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau