Indicele ROBOR la 3 luni, care stă la baza calcului dobânzilor variabile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut pentru a doua zi consecutiv la 3,32%, conform datelor publicate marți de Banca Națională a României. Luni, indicele a scăzut de la 3,38% la 3,34%.
Indicele ROBOR la 6 luni a stagnat marți la valoarea de 3,53%.
Se observă efectele injecției masive de 16,5 miliarde lei efectuate luni de către Banca Centrală prin cea mai mare operațiune repo. Toți indicii au scăzut, în special cei la termene mai scurte de o lună, tinzând spre nivelul dobânzii de referință (2,5%).
Scăderi au înregistrat și ROBOR la 9 luni, care a coborât la 3,59% și ROBOR la 12 luni, care a scăzut la 3,64%.
Comments are closed.