Previziuni CFA: Euro va sări de 4,73 lei, ROBOR va crește ușor, iar dobânzile la depozite nu vor acoperi inflația

Previziuni: cursul de schimb va fi de 4,6999 lei pentru un euro la 6 luni, respectiv 4,7358 la 12 luni, iar inflația – 4,49% septembrie 2019 la septembrie 2018.

Majoritatea analiștilor CFA (asociația profesioniștilor certificați în investiții din România),  respectiv 78% dintre participanți la alcătuirea Indicatorului de încredere, anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală)În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, . Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6999, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7358.

Luni, 29 octombrie, cursul oficial al BNR indica o cotație de 4,6628 lei pentru un euro.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2019 – septembrie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,49%.

Valoarea actuală a inflației (septembrie 2018 – septembrie 2017) este de 5,03%.

Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobânda (față de valorile actuale) la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel rată medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,67%, iar randamentul obligațiunilor suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,65%. Că urmare, având în vedere rată anticipată a inflației, pentru scadențele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut, în luna septembrie 2018 față de luna anterioară, cu 0,5 puncte până la valoarea de 50,5 puncte.

Față de aceeași lună din 2017, Indicatorul a urcat cu 5,1 puncte. Această evoluție s-a datorat componentei de anticipații a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condițiilor curente a scăzut față de luna anterioatra cu 2,6 puncte, până la valoarea de 62,2 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 1,8 puncte). Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 2,0 puncte până la valoarea de 44,6 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 8,5 puncte).

Indicatorul de Încredere macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte dețînători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (UȘA). CFA România este una dintre cele peste 151 de societăți membre ale CFA Institute, asociația având misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.

Articolul precedentDupă o creștere moderată în 2018, din septembrie scade numărul autorizațiilor pentru construcția de clădiri rezidențiale
Articolul următorEfectul BNR asupra ROBOR: Scădere pe toată linia

Comments are closed.