Deficitul de cont curent a urcat în primele şapte luni ale anului la 15 miliarde euro, comparativ cu 11,3 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2023.
În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit de 17,9 miliarde euro, iar balanţa serviciilor a înregisrtrat un excedent mai mic cu 1,3 miliarde euro, de 6,9 miliarde euro.
Dintre servicii, zona de transport a avut un excedent de 3,1 miliarde euro, în scădere cu 400 milioane euro, iar serviciile de telecomunicaţii, informatice şi informaţionale au închis cu un plus de 3,3 miliarde euro, fată de 3,4 miliarde euro în primele şapte luni din 2023.
În acelaşi timp, deficitul din sectorul de turism s-a adâncit la 2,6 miliarde euro, de la 2 miliarde euro în iulie 2023.
Balanţa veniturilor primare, care includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) a înregistrat un deficit de 5,2 miliarde euro, mai mare cu 538 milioane euro, în timp ce excedentul balanţei veniturilor secundare, care includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice, s-a majorat cu 522 milioane euro, la 1 miliard euro.
Investiţiile străine directe au însumat 3,12 miliarde euro (comparativ cu 3,96 milairde euro în perioada ianuarie – iulie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 2,68 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 434 milioane euro.