Atunci când blamăm consumul ca fiind simptom al sub-dezvoltării nu avem întotdeaauna dreptate. pentru că una este să spui că o economie este prea mult dependentă de consumul final și alta este să blamezi consumul intermediar, căci acesta de cele mai multe ori are valențe pozitive: el indică ceea ce consumă economia pentru a produce valoare adăugată. Deci atunci când vorbim despre consum intermediar, trebuie să ne bucure ponderea mare a acestuia, pentru că asta înseamnă că rotițele economiei se învârt cu folos, economia macină resurse pentru a produce bunuri și servicii.
O problemă mare este însă atunci când consumul populației are o pondere prea mare, indicând faptul că investițiile și consumul intermediar (adică economia) nu prea susțin creșterea economică. În Europa avem un tipar foarte clar al statelor: cele sudice, mediteraneene au economii bazate pe consum majoritar al populației, în vreme ce statele nordice și cele germanice au o economie mult mai echilibrată, cu ponderi mici ale consumului gospodăriilor:
Ce ne indică graficul de mai sus? Dacă media europeană este de 50% ca pondere a consumului gospodăriilor în PIB, noi avem acest indicator la 60%, fiind a cincea cea mai dependentă economie de consumul populației. Grecii și croații sunt cu indicatorul respectiv la 70%, iar portughezii și ciprioții depășesc și ei 60%. Deasupra mediei europene mai găsim (nimic întâmplător) Bulgaria, Lituania, letonia, Italia, Spania, dar și statele estice Polonia, Slovacia și Slovenia. Germania, cu 48% se află sub media europeană, iar campionii frugalității sunt Irlanda, Luxemburg, Olanda, statele nordice, austria, dar și Cehia și Estonia dintre cele estice.
Dintre toți europenii, românii sunt cei mai „generoși” cu cheltuielile pentru mâncare:
ca, de altfel, toate statele estice, ceea ce indică, de fapt, prețuri mult prea mari în regiunea noastră, în raport cu puterea de cumpărare a populației.
Suntem pe un loc fruntaș și la ponderea cheltuielilor pentru transport, pe locul al optulea în Europa, dar, în schimb nu alocăm foarte mult pentru utilitățile de acasă și pentru locuință în general . sau cel puțin anul trecut nu alocam, anul acesta trebuind să înfruntăm printre cele mai mari scumpiri de pe continent: