Paradisul de la marginea Iașiului e pe cale să dispară! Delta Moldovei, locul în care se pot vedea pelicani și lebede, se transformă din lac în câmpie, din cauza secetei. Piscicultorii se plâng de faptul că autoritățile sunt indiferente la faptul că pelicanii mănâncă toți peștii din cauza apei scăzute.
Delta Moldovei, paradisul de la marginea Iașului, a secat, din cauza secetei, iar cormoranii și pelicanii le provoacă pagube însemnate piscicultorilor din zonă, relatează Realitatea PLUS.
Delta Moldovei, un loc spectaculos ce se află la numai 25 de kilometri de Iași, riscă să dispară, dacă nu se iau măsuri cât mai rapid. Din cauza secetei, a scăzut nivelul apei cu un metru, cormoranii și pelicanii făcând ravagii în fermele piscicole, iar măsurile cerute de cei păgubiți se lasă așteptate.
Radu Huian, antreprenor piscicultor din Iași, administrator „Complex Delta Moldovei”, a vorbit, joi, în exclusivitate, în emisiunea Cotroversat, la Realitatea PLUS, despre dezastrul din regiunea Iașiului. Acesta a spus că apa din Delta Moldovei a secat din cauza secetei și are doar jumătate de metru acum. Piscicultorul spune că apa a secat în râul Jijia, locul de unde se aducea apă în lac.
„Noi am atras atenția asupra secetei din septembrie, anul trecut. Erau 1.200 de hectare de luciu de apă, dar acum sunt 700, din cauza secetei. Aici vin locuitorii din Iași și nu numai. Vin la sfârșit de săptămână, cu copii, să manance ceva, să pescuiască”, a declarat Radu Huian la Controversat.
Administratorul Deltei Moldovei spune că a cerut ajutorul autorităților de mai multe ori.
„Am spus că nu avem apă, că puietul este mâncat de cormorani, fiind zona protejată. Nu mai vorbesc de braconieri care atacă noaptea. a noapte. Am scos 30 de kilograme de pește (prins de braconieri, n.r.). Nu știu ce fac autoritățile. Am făcut sesizări.
Legat de secetă, niște ajutoare care să ne ajute pe termen scurt”, a adăugat Radu Huian.
Mihai Goțiu, activist de mediu și fost senator USR, a avertizat că deșertificarea ce se observă în unele zone din România sunt doar primele efecte ale schimbărilor climatice.
„Ignorăm analizele oamenilor de știință. Dacă nu luăm masuri pentru adaptarea la schimbările climatice, asemenea cazuri vor mai fi. Avem si cazul lacului Amara (de la granița județelor Brăila și Buzău, nu stațiunea, n.r.), unde a secat absolut cu totul. Si cu restrictiile de apa în peste 100 de localitati din România. Sunt doar primele efecte”, a avertizat Mihai Goțiu, joi seară, la Controversat.
„Și cât am fost în Parlament am avut această situație. Era un proiect de lege venit de la guvern, in care era mentionat impactul asupra mediului si vedeam notat că <<Nu este cazul>>. La noi, în mod continuu s-a negat. Avem la Curtea Constituțională proiecte de protejare a ariilor protejate. S-a amânat”, a mai menționat Mihai Goțiu referindu-se la funcţionarea hidrocentralelor în arii naturale protejate. În martie acest an a fost adoptat de deputați proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.
„Asemenea cazuri se vor repeta in anii urmatori si, din păcate, văd că la nivelul deciziei politice își închipuie că se poate trece de la un an la altul. Nu, sunt lucruri care trebuiau începute acum 20 de ani dar nici acum nu se fac. (…)
Cauzele rămân și sunt din ce in ce mai grave. La nivel de guvern, parlament, nu se intelege ca trebuie să fie luate măsuri pentru ca efectele sa fie minime.
Nu țin minte ca o propunere legislativă de la guvern in care la sectiunea efecte asupra mediului , impact sa vad ca scrie ceva. De fiecare data se scrie <<Nu este cazull>>. Nu există activitate a omului care sa nu aiba efect asupra mediului”, a concluzionat Mihai Goțiu legat de pericolul deșertificării dacă autoritățile nu iau măsuri imediate pentru a stopa efectele schimbărilor climatice în România.
Delta Moldovei este o arie protejată și sit RAMSAR. Aria protejată asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare și este unul dintre cele mai importante teritorii de cuibărit din bazinul românesc al Prutului, loc de popas în timpul migraţiei şi cartier pentru iernarea păsărilor în estul României. În această arie, au fost identificate peste 200 de specii de păsări, dintre care 34 sunt specii protejate la nivel european, iar un număr de 9 sunt specii strict protejate pe plan global. Situl, cu o suprafață de 18.990 ha, aparţine bazinului mijlociu al Prutului. Zona Umedă Jijia Iași stă alături de Niagara River Corridor (SUA), Laguna di Venezia (Italia). În România sunt 20 de situri RAMSAR, precum Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Parcul Natural Porțile de Fier, Lunca Mureșului, Tinovul Mare Poiana Stampei. Delta Moldovei a fost vizitată de turiști din România, dar și din Germania, Israel sau Franța, potrivit bzi.ro.
Sursa: Realitatea de Bucuresti