Controale ANAF. Președintele Fiscului – Lucian Heiuș anunță că peste 71.000 de contribuabili se află în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă.

„Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021.

Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale”, a declarat Lucian Heiuş.

De la 1 iulie au început controale masive ale ANAF la persoane fizice, iar în acest sens, un proiect de ordin al instituției propune extinderea competenței de efectuare a verificării situației fiscale personale și la structurile de inspecție fiscală persoane fizice din cadrul unităților subordonate direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPreşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii
Articolul următorDelta Moldovei dispare din cauze secetei – Mihai Goțiu acuză autoritățile că nu iau măsuri de peste 20 de ani: Sunt doar primele efecte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau