Eliminarea impozitului pentru salariul minim şi scutirea de CAS până la vârsta de 21 de ani, urmată de o creştere anuală cu cinci puncte procentuale până la cota de 25%, sunt câteva dintre obiectivele care vor face parte din programul de guvernare al Uniunii Salvaţi România.
Precizările au fost făcute joi de deputatul Claudiu Năsui şi consilierul preşedintelui USR pe programul de guvernare al partidului, Andrei Caramitru.
„Munca în România este extrem de taxată, avem cele mai mari taxe pe muncă din Europa de Est şi lucrul acesta noi considerăm că trebuie să se schimbe. Ceea ce vizăm pe termen lung este să nu mai fie impozitat salariul minim deloc. Pe termen scurt avem o serie de măsuri. De exemplu, un CAS progresiv pentru tineri – pentru că tinerii oricum nu constituie o parte foarte mare a forţei de muncă şi au dificultăţi de integrare în piaţa muncii. (…) Noi considerăm că este absolut esenţial să menţinem cota unică, dar să existe un prag sub care nu se plătesc impozite. Adică, să nu se mai impoziteze sărăcia. Iar pentru a ajunge acolo propunem un sistem gradual. Un CAS care să fie mai mic, de exemplu, pentru tineri, fără impozit pe venit pentru salariul minim şi, gradual, eliminat CAS şi CASS pentru salariul minim”, a precizat Năsui, membru în Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor.
El a menţionat că aceste măsuri ar urma să aibă un impact de câteva zeci de miliarde, dar care ar putea fi acoperit prin tăierea pensiilor speciale şi a banilor destinaţi Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
„Impactul măsurilor acestea este mare, dar şi lucrurile pe care vrem să le tăiem din buget sunt de asemenea mari. Noi am spus întotdeauna: fără pensii speciale. (…) PNDL a avut credite de angajament în 2017 de 30 de miliarde de lei. Toate acestea, dacă le tăiem, dintr-odată sunt bani. Cheltuielile statului român în 2018 au crescut cu 46,3 de miliarde de lei. Măsurile pe care le propunem noi au impact de câteva zeci de miliarde, dar acela este foarte sustenabil, în condiţiile în care tăiam din alte părţi, de tipul PNDL”, a explicat el.
USR doreşte de asemenea o reformă „radicală” a ANAF, prin profesionalizare şi depolitizare, prin implementarea unor metode de analiză informatică din bazele de date ale statului pentru firme, administratori şi persoane cu venituri sau active importante. Un alt obiectiv este standardizarea procedurilor de analiză şi control.
„Noi nu avem atât de mult o problemă de taxe mici, cum ni se mai spune mai ales din zona social-democrată, avem o problemă cu colectarea. Noi avem taxe chiar mai mari decât în alte locuri. Impozitul pe profit în România e 16%, în Bulgaria e 10%, în Irlanda e 12,5%. Noi avem o impozitare mare. Problema e că avem o administraţie fiscală care acţionează fie foarte selectiv, fie total ineficient”, a precizat Năsui.
Andrei Caramitru a adăugat că, din cauza faptului că munca este atât de taxată, mulţi români preferă să lucreze în străinătate şi este încurajată evaziunea fiscală.
„Dacă eşti patron de restaurant şi angajezi cu carte de muncă un chelner în Bucureşti, acel om nu va veni sub 500 de euro pe lună. Aceasta te va costa pe tine, din cauza taxelor pe muncă, 1.000. Dacă angajezi pe salariul minim un chelner în Paris cu 1.200 de euro, îi rămân în buzunar aproape 1.200 de euro. (…) Oamenii pleacă din România în Europa de vest pe salarii cam de două ori mai mari, nu de 20 de ori. Or, noi nu ne vom putea alinia ca salarii nete la Europa cu taxarea aceasta, pentru că, dacă tu taxezi cu 50%, iar ei cu 15%, cum vom putea ajunge la salarii similare şi să stopăm emigrarea? Deci, rămâne o tematică extrem de importantă pentru dezvoltarea forţei de muncă, dar şi a IMM-urilor, pentru că salariile mici sunt plătite în special de IMM-uri”, a spus el.
Vorbind despre impactul măsurilor propuse de USR, Caramitru a atras atenţia asupra faptului că în prezent, în cadrul bugetului, banii sunt orientaţi spre „multe zone de ineficienţă” şi că pot fi realizate intervenţii punctuale în vederea dezvoltării economiei.
„Dacă vă uitaţi pe structura bugetului, unde se duc banii, sunt atât de multe zone de ineficienţă, bani aruncaţi, lipsă de colectare a ANAF, că trebuie doar reglate câteva puncte, se pot face nişte operaţiuni chirurgicale inteligente în sistem, pentru a reuşi să finanţăm, să dezvoltăm economia. Deci, nu vorbim despre reduceri de pensii, reduceri de salarii la stat pentru toată lumea. În niciun caz. Trebuie în primul rând ANAF să colecteze mai mult – şi va putea, dacă taxele sunt mai mici, pentru că lumea va fi dispusă să plătească nişte taxe minimale, câtă vreme înţelege că şi primeşte ceva în schimb”, a afirmat el.
Caramitru consideră că proiectul actual de buget reflectă o „viziune etatistă supracentralizată” în jurul unei nomenclaturi.
„Bugetul care a fost prezentat de PSD este doar o versiune mai extremă a multor bugete care au fost făcute în timp, sub diverse guvernări. Practic, întotdeauna este favorizat mediul public, cu salarii din ce în ce mai mari. Însă nu trebuie puşi toţi bugetarii în aceeaşi găleată, pentru că majoritatea banilor, de fapt, se duc în pensii speciale – au crescut deja la 13 miliarde. Cei care au pensii speciale au şi job-uri la stat, în paralel, deci trebuie să multiplicaţi cam de două ori suma. Plus, salarii foarte mari în anumite zone de directori, consilieri, administraţie publică centrală… Dacă vă gândiţi, într-un mod simplu, statul favorizează de fapt o nouă nomenclatură de 100-150.000 de oameni în care se aruncă cu bani foarte mulţi. Şi un pic, sigur, îi cresc şi pe ceilalţi, să nu se supere. Dar de fapt acolo se duc banii. Nu se duc pe pensiile mici, nici pe salariile profesorilor începători – ele au crescut, dar totuşi sunt în continuare foarte mici”, a susţinut Andrei Caramitru.
Alte obiective ale USR sunt: reducere de 50% a impozitelor şi contribuţiilor în primii trei ani pentru angajaţii care se întorc din diaspora sau care îşi mută domiciliul în România la cel puţin 150 de kilometri faţă de un nou angajator; scutire impozite şi contribuţii pentru ucenici/elevi în filiera profesională, dacă angajatorul oferă cursuri încorporate în programa de bacalaureat profesional; eliminarea taxării profitului reinvestit.