Una dintre provocările majore ale României în viitorul apropiat se referă la transferul de la consum la investiţii, arată guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Mugur Isărescu a criticat indirect, într-o conferință organizată de Banca Europeană de Investiții, strategia guvernării PSD-ALDE de a impulsiona consumul și a pune frână investițiilor.

„2018 a fost un an plin de lecţii pentru viitor, evidenţiind impactul deciziilor de politici asupra dezvoltării economice. Creşterea economică este puternic legată de ciclurile economice, însă sustenabilitatea ei depinde de investiţii strategice pe termen lung mult mai mult decât de o impulsionare pe termen scurt a consumului”, a declarat guvernatorul BNR.

Principalele provocări ale Romaniei în orizontul anului 2019 sunt legate de transferul de la consum la investiţii, de nevoia de infrastructură de calitate şi de încredere, de rezolvarea deficitului de forţa de muncă, în special calificată, de necorelarea între cerinţele pieţei muncii şi ceea ce produce sistemul de educaţie, de o mai bună absorbţie a fondurilor europene şi de un cadru de bună guvernanţă şi asumare a responsabilităţii în investiţiile instituţionale, a explicat Mugur Isărescu în cadrul unei conferințe.

El a afirmat că este nevoie de implicare la toate nivelele de decizie, de la sectorul privat până la managementul autorităţilor publice, pentru a sprijini şi extinde investiţiile necesare pentru o creştere economică sustenabilă.

Mugur Isărescu spune că, în contextul unei încetiniri a evoluţiei economice, BEI şi Fondul European de Investiţii au o contribuţie importantă pentru a reduce deficitul de investiţii pentru finanţare, prin oferirea de surse pentru investiţii de finanţare, expertiză şi sprijin pentru antreprenori.

„România este un beneficiar net de fonduri de la Uniunea Europeană, cele mai recente date indicând o balanţă pozitivă de peste 32 de miliarde de euro fonduri nete. În primele 7 luni din 2018, România a beneficiat de 2,7 miliarde de euro fonduri europene. Însă experienţele trecute indică faptul că există un ciclu de învăţare pentru gestionarea fondurilor UE şi că absorbţia creşte spre finalul cadrului financiar multianual. Ne aşteptăm ca investiţiile pentru finanţare să crească în 2019 şi 2020. BEI şi Fondul European de Investiţii au o contribuţie importantă pentru a reduce deficitul de investiţii pentru finanţare, în contextul unei încetiniri a evoluţiei economice, prin oferirea de surse pentru investiţii de finanţare, expertiză şi sprijin pentru antreprenori”, a explicat guvernatorul BNR.

Articolul precedentCâți bani alocă românii pentru cadoul de Moș Nicolae
Articolul următorGigantul auto care a ocolit România în favoarea Ungariei anunță investiții de 40 miliarde euro