Unul dintre cele mai mari dezechilibre din economie constă în decalajul mare dintre importuri și exporturi, cel care atrage după sine o adâncire importantă a deficitului de cont curent, cu toate efectele negative care decurg de aici: deprecierea monedei naționale, inflație etc.
Deficitul balanţei comerciale la 11 luni s-a adâncit; importurile cu urcat cu 4,1%, iar exporturile cu 1,7%, arată datele INS date joi publicității.
Deficitul balanţei comerciale pe care l-a înregistrat România în primele 11 luni ale anului 2019 a fost de 15,511 miliarde de euro, în creştere cu 2,105 miliarde de euro raportat la cel consemnat în perioada similară din 2018, după ce importurile au urcat cu 4,1%, iar exporturile cu doar 1,7%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit statisticii INS, în perioada respectivă, exporturile FOB au însumat 64,178 miliarde de euro, iar importurile CIF au ajuns la 79,689 miliarde de euro.
La nivelul lunii noiembrie 2019, exporturile FOB au însumat 5,999 miliarde de euro, iar importurile CIF s-au ridicat la 7,490 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,491 miliarde de euro. Faţă de luna noiembrie 2018, exporturile din luna noiembrie 2019 au crescut cu 1,0%, iar importurile au scăzut cu 0,1%.
În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,2% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (31,8% la export şi respectiv 30,5% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele 11 luni din 2019 a fost de 49,339 miliarde de euro la expedieri şi de 59,580 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,9% din total exporturi şi 74,8% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada menţionată a fost de 14,839 miliarde de euro la exporturi şi de 20,109 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,1% din total exporturi şi 25,2% din total importuri.