Groupe Renault România, OMV Petrom, Continental, Grupul Bosch și Orange ocupă primele locuri în clasamentul celor mai buni angajatori din economie.
Prima ediție a anuarului „100 Cei mai buni Angajatori din economie”, realizat de Capital Media Production, aduce în prim plan companiile cu merite deosebite în dezvoltarea României. Pentru acestea lucrează un număr de 332.394 de angajați, care plătesc impozite și taxe statului român.
De departe, atât în ceea ce privește numărul de angajați, cât și numărul de reprezentanți în „100 Cei mai buni Angajatori din economie”, pe primul loc se află industria. De aici, sectorul automotive este cel mai important angajator.
Foarte bine reprezentate în clasament sunt și sectoare precum IT&C, energia, retailul și cel financiar-bancar.
„Companiile prezente în clasament sunt principalii contributori la bugetul României. În plus, au construit o cultură care promovează responsabilitatea, respectul față de muncă și angajat, dar și dezvoltarea individuală. Astfel, ele creează, fără prea mare ajutor din partea statului, profesioniștii de care are nevoie economia românească, în prezent și în viitor”, declară Ciprian Mailat, managing director Capital Media Production.
Din culisele topului
În alcătuirea clasamentului au fost punctate: numărul de angajați, nivelul salariului mediu net și beneficiile oferite angajaților. La acestea s-a mai adăugat un criteriu – studiul Cei mai doriți angajatori, realizat de Catalyst, care are rolul de a arăta o radiografie a brandului de angajator.
Fiecare din cele patru criterii au contat în proporții egale. În situația în care mai multe companii sau grupuri de firme au obținut același punctaj, departajarea a fost realizată în funcție de numărul de angajați.
„Principala provocare a acestui demers o constituie metodologia folosită în ierarhizare. De altfel, acesta este și motivul pentru care diversele topuri care au apărut de-a lungul timpului nu au avut relevanță. Prin urmare, am ales criterii obiective, singurele care pot fi greu contestate într-un asemenea demers. Iar, ca informațiile să fie sigure, le-am solicitat direct de la companii”, explică Ovidiu Anton, managing partner Capital Media Production.
Deși clasamentele atrag atenția, nu realizarea unei ierarhii a celor mai buni dintre cei buni este obiectivul anuarului. „În paginile catalogului veţi găsi ceva mult mai important decât o ierarhie. Veţi cunoaște o serie de directori generali și directori de resurse umane cu o viziune amplă, care știu ce valori sunt importante și, prin urmare, trebuie promovate. Mai mult, veţi vedea cum este privită cultura organizaţională în companiile din România și veţi afla ce strategii inedite de retenţie și ce instrumente inovatoare de recrutare sunt astăzi în trend”, adaugă Ovidiu Anton.
Astăzi, mai mult ca oricând, succesul unei companii este strâns legat de modul în care știe să cultive și să promoveze resurse umană. Oamenii motivați și dedicați garantează dezvoltarea afacerii, fiind de multe ori principalul capital al companiei. Prezența între cei mai buni 100 de angajatori ai economiei este cea mai bună dovadă că avem de a face cu o companie de succes.
Top 10 Cei mai buni Angajatori
- Groupe Renault Romania – 17 puncte
- OMV Petrom – 17 puncte
- Grupul Continental România – 16 puncte
- Grupul Bosch – 16 puncte
- Orange România – 16 puncte
- BRD – Groupe Societe Generale – 15 puncte
- Microsoft – 15 puncte
- Adobe Systems – 15 puncte
- Kaufland – 14 puncte
- Banca Transilvania – 14 puncte