Chiar dacă redresarea economiei va fi mai puternică decât poate că ne-am fi așteptat în acest an, lumea va rămâne însă cu o „gaură” de circa 10.000 de miliarde de dolari din cauza pandemiei de coronavirus şi a lockdown-urilor. 

otrivit unui raport întocmit în cadrul Conferinţei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), deşi economia globală ar putea înregistra o creştere cu 4,7% anul acesta, va înregistra totuşi un minus de 10.000 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă aproximativ de două ori PIB-ul Japoniei, comparativ cu secnariul în care pandemia de COVID-19 nu ar fi avut loc.

În anul 2020, economia globală a fost marcată de „cea mai drastică scădere anuală de la introducerea statisticilor privind activitatea economică agregată, la începutul anilor 1940”, se arată în raportul citat.

UNCTAD avertizează că, în timp ce economiile dezvoltate au lansat ample planuri de redresare, cum este cazul pachetului de stimulare economică al SUA, în valoare de 1,9 mii de miliarde de dolari, iar China a revenit la creştere la finele anului trecut, ţările mai mici şi mai sărace continuă să se lupte în continuare cu dificultăţi.

UNCTAD şi-a îmbunătăţit, în schimb, previziunile privind creşterea economică globală pe 2021 faţă de estimarea anterioară de 4,3%, având în vedere o posibilă „redresare mai puternică în Statele Unite”.

Vă reamintim că, la începutul acestui an, Banca Mondială a estimat că economia globală ar putea creşte cu 4% în anul în curs, în timp ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) a optat pentru o viziune mai optimistă, de 5,5%, relatează Agerpres.ro.

Articolul precedentHotărârea de Guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, publicată în MO. Instituția va acționa în 4 mari direcții
Articolul următorCulisele statului paralel, ora 18:00 – Care este secretul succesului în afaceri de tip mioritic?