Agenția estimează că o creștere de 14% a pensiilor ar majora cheltuielile cu 1-1,2 puncte procentuale din PIB, începând de anul viitor, în timp ce o creștere de 40% ar reprezenta 4% din PIB. Ținând cont de cheltuielile suplimentare cauzate de prelungirea pandemiei COVID și a restricțiilor s-ar putea ajunge la căi nepopulare de compensare a deficitului, cum ar fi creșterea TVA.
Agenția avertizează că modul în care autoritățile de la București vor tranșa disputa privind majorarea pensiilor va determina modul în care Fitch se va raporta la perspectiva negativă a calificativul „BBB-” aferent datoriei guvernamentale româneşti pe termen lung în valută.
Agenția precizează că majorarea propusă de Guvern se încadrează în proiecția făcută în urmă cu câteva luni, de 10-15%.