Dublul pericol al încetinirii economiei şi creșterii inflației, cunoscut drept stagflație, va lovi economia mondială în acest an, ca efect direct al războiului din Ucraina, arată o analiză Financial Times.
În acest context, este de aşteaptă ca FMI să-şi reducă săptămâna aceasta previziunile privind evoluția economiei pentru majoritatea ţărilor, când miniştrii de Finanţe şi bancherii centrali vor participa la reuniunile de primăvară ale Fondului şi ale Băncii Mondiale.
Potrivit unui analist Brookings-FT, există riscul ca 2022 să devină ”o perioadă plină de realinieri geopolitice, perturbări persistente ale ofertei şi volatilitate pe piaţa financiară, toate pe fondul presiunilor inflaţioniste în creştere şi al spaţiului limitat de manevră a politicii”.
Fiecare dintre cele 3 mari blocuri economice ale lumii are dificultăţi considerabile, a spus Eswar Prasad.
În Statele Unite, riscul cel mai mare este ca Rezerva Federală (echivalentul unei bănci naționale – N.R.) să piardă controlul asupra inflaţiei şi să intre în spirala înăspririi politicii monetare, adică descurajarea împrumuturilor, ceea ce ar încetini creşterea economică.
Problemele Chinei provin din dorinţa de a menţine strategia sa ZERO-Covid, după ce a 2-a putere economică mondială se confruntă cu valul Omicron.
În aceste condiții, restricțiile ar avea ca efect aceeași încetinire a investiţiilor şi producţiei. De astfel, analiștii se așteaptă ca datele privind produsul intern brut al Chinei în primul trimestru să arate că Beijingul se confruntă cu o dificultate mare în a-şi îndeplini obiectivul unei creşteri economice de 5,5% pe tot anul.
Pentru Europa, cea mai expusă conflictului din Ucraina, riscul major este reprezentat conflictul dintre dorința de a reduce dependenţa de importurile ruseşti de energie și creșterea semnificativă a costurilor de producție, ca urmare a acestei decizii.
Analistul consultat de Financial Times atrage atenția că nu există soluţii uşoare pentru depășirea situație, iar disponibilitatea de a acţiona pare redusă în toate cele 3 blocuri economice mondiale.