De anul viitor, românii care-și închiriază locuințele și obțin astfel venituri trebuie să înscrie contactele la ANAF, în termen de 30 de zile. Tot de anul viitor, taxele pe care aceștia le plătesc pot crește în situația în care nu apelează la sistemul determinării venitului net în sistem real.
Începând cu ianuarie 2023, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) îi obligă pe proprietarii de locuințe care-și închiriază proprietățile să înscrie contractul de închiriere la ANAF.
Măsura este prevăzută la punctul 50 al Ordonanței de Guvern nr. 16 din 15 iulie 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, potrivit bugetul.ro.
La articolul 120, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alin. (6^1) și (6^2), cu următorul cuprins:
(6^1) Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.
(6^2) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (6^1) se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.
Obligativitatea va fi impusă în ianuarie 2023
Conform obligativitatea va fi impusă de la 1 ianuarie 2023.
„Prevederile pct. 50 se aplică începând cu contractele de închiriere încheiate începând cu 1 ianuarie 2023”, se arată în OG nr. 16/2022.
Sursa: Realitatea Financiara